Mergi la conţinutul principal

IT&C: Descinderi în nouă oraşe pentru destructurarea unor grupuri specializate în fraude informatice

Procurorii DIICOT şi poliţiştii desfăşoară, joi, 117 percheziţii în Capitală şi alte opt oraşe, pentru destructurarea a trei grupuri specializate în fraude informatice pe site-uri de comerţ, care ar fi indus în eroare aproximativ 1.000 de persoane, cu un prejudiciu de 20 de milioane de dolari.

Ancţiunea este desfăşurată de procurori ai DIICOT - Structura Centrală, Serviciul Teritorial Craiova şi Biroul Teritorial Gorj, iar percheziţiile au loc în Bucureşti, Craiova, Tg. Jiu, Timişoara, Râmnicu-Vâlcea, Zimnicea, Alexandria, Reşiţa şi Piteşti.

Membrii celor trei grupuri sunt suspectaţi, că, în perioada anilor 2009-2011, prin postarea unor anunţuri fictive de vânzare a unor bunuri care în realitate nu existau (autoturisme, motociclete, ambarcaţiuni uşoare, produse electronice), au indus şi menţinut în eroare mai mulţi cumpărători on-line, în cadrul platformelor de comerţ electronic www.eBay.com şi www.craigslist.org, cărora le-au fost transmise informaţii false cu privire la realitatea anunţurilor, modalitatea de achiziţie, plata preţului, identitatea vânzătorului.

Sumele de bani aferente preţului plătit de victime au fost colectate din străinătate (cel mai adesea de pe teritoriul SUA) cu folosirea de identităţi false de către membrii grupului şi ulterior retransmise în România prin intermediul transferurilor rapide către persoane afiliate grupului cu acest scop.

Anchetatorii spun că grupările ar fi înşelat aproximativ 1.000 de victime, iar prejudiciul total cauzat este de aproximativ 20 de milioane de dolari.

La sediul DIICOT urmează să fie aduse aproximativ 90 de persoane faţă de care s-a început urmărirea penală pentru fraudă informatică, constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune în convenţii cu consecinţe deosebit de grave.

Dosarul a fost instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul DCCO - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, BCCO Craiova şi SCCO Gorj. Suportul tehnic al operaţiunii a fost asigurat de către Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul IGPR şi DGIPI.

Totodată, procurorii DIICOT au colaborat, în documentarea informativ-operativă a cauzei , cu ofiţerii US Secret Service şi FBI din cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro