Mergi la conţinutul principal

Investiţii de 18.000 de lei pentru copiii din Târlele Filiu şi Plopu


Copiii din Grădiniţa Târlele Filiu, care funcţiona într-un fost CAP în condiţii mai mult decât precare, s-au mutat într-o sală de clasă amenajată special pentru ei în şcoala din localitate, la distanţă de doar două minute de mers pe jos. "Când le-am propus părinţilor să fac această investiţie, să-i ajut să aibă condiţii mai bune pentru copiii lor la grădiniţă, au refuzat. Se temeau că ar ar putea rămâne cu copiii pe drumuri. Dar, în final, i-am convins că sunt serios. Am făcut acest efort financiar pentru că am rămas îngrozit de condiţiile pe care le aveau. În sală mirosea urât, era mucegai, din tavan atârna un bec stingher şi se încălzeau cu o sobă metalică ce scotea mai mult fum decât căldură. Pe jos nu aveau duşumele. Peste pământ era pus celofan iar deasupra câteva mochete cumpărate de mămici. Când am întrebat femeia de serviciu cu ce face curăţenie, mi-a spus că are apă şi ziare. Primarul din Ianca ştia de situaţie, dar a spus că nu are bani. Ca urmare, am încercat eu, din bugetul propriu, să ajut aceşti copii să se bucure de şcoală", a declarat consilierul Fănel Băluţă.
Generozitatea consilierului nu s-a oprit aici. Pe lângă cei 3.000 de lei cheltuiţi cu amenajarea sălii de clasă din Şcoala Târlele Filiu ca grădiniţă, el a mai cheltuit, tot din buzunarul său, 15.000 de lei pentru amenajarea unui parc de joacă în Plopu şi şi-a mai propus ca în curtea grădiniţei din Oprişeneşti să mai amenajeze un parc de joacă pentru copii. Tot el a făcut cele necesare pentru a da în funcţie grupul sanitar al Şcolii din Târlele Filiu, pentru că elevii îl foloseau tot pe cel vechi, deşi şcoala fusese reabilitată.
De asemenea, în Săptămâna Patimilor, a mai organizat şi o tombolă, la care s-au înscris 5.000 de persoane. Premiu cel mare a fost un televizor, la premiul I s-au oferit doi miei, iar premiile II şi III au constat în câte un miel. Toţi participanţii la tombolă, aproximativ 300 de oameni câţi au încăput în Casa de Cultură din Ianca, au primit câte un cozonac şi un carton cu ouă. Manifestarea s-a încheiat cu un spectacol la care au cântat: Aurel Moldoveanu, Maria Crăciun şi Tudoriţa Ciungan.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro