Mergi la conţinutul principal

Interlopi beti si cu chef de scandal

Capul familiei Doda, un apropiat al gruparii "Catali" din Varsatura, implicat in numeroase scandaluri si ramas, totusi, in libertate, sustine ca a fost batut de politisti, simbata seara, fara niciun motiv. In jurul orei 23.30, Milica Doda, de 45 de ani, se afla in zona discotecii din Chiscani impreuna cu Marin Butnaru, de 48 de ani, ambii fiind in stare de ebrietate. In momentul in care acestia au vrut sa intre in discoteca ca sa mai bea ceva, patroana localului nu le-a permis accesul, motivind ca erau beti si a chemat Politia, intrucit indivizii incepusera sa faca scandal in fata localului. Ajunsi la fata locului, oamenii legii au vazut despre cine este vorba si au chemat in ajutor mascatii care i-au saltat pe indivizi si i-au dus la Postul de Politie Chiscani, pentru cercetari.
Milica Doda si Marin Butnaru spun ca au fost dusi in incaperi separate si batuti bine de oamenii legii si, desi nu s-au putut vedea unul pe celalalt, amindoi sustin ca s-au auzit reciproc tipind din pricina loviturilor primite. Cei doi au recunoscut ca erau beti manga dar spun ca nu au facut scandal si ca politistii nu aveau niciun motiv sa ii duca la sectie.
"Am fost batut si nu stiu de ce, nu am facut nimic. Eram baut, dar nu am facut scandal. Astia sint militieni, nu politisti. Este inadmisibil sa fiu luat pe sus si batut doar pentru ca vroiam sa intru la discoteca", a declarat Marin Butnaru aratindu-si fata pe care avea citeva vinatai.
Nici Milica Doda nu s-a lasat mai prejos in declaratii acuzatoare asupra politistilor, dar el nu si-a putut arata vinataile, motivind ca a fost lovit in spate si ca urmele nu aparusera inca. "Nu inteleg de ce am fost batut, oricum nu aveam de gind sa stau prea mult la discoteca, vroiam doar sa beau ceva".
Patroana barului si seful Biroului Politiei Rurale, Cornel Cimpeanu, au recunoscut ca in fata discotecii nu a fost nici o bataie. Seful Politiei Rurale a negat insa ca oamenii legii i-ar fi batut pe cei doi si a declarat ca acestia prezentau deja leziuni cind au fost urcati in duba Politiei.

Fiul lui Doda a asistat la incident, fara a fi saltat de politie

In momentul in care au vrut sa intre in discoteca din Chiscani, Milica Doda si Marin Butnaru erau insotiti si de fiul lui Doda, Adrian, care spune ca a vazut cu ochii lui cind tatal sau a primit niste genunchi in spate de la oamenii legii atunci cind era urcat in duba. Adrian Doda nu a fost saltat de politisti deoarece nu era baut si nu a facut scandal in fata discotecii de la Chiscani. Acesta mai spune ca a mers dupa masina Politiei pina la Postul Chiscani si a incercat sa stea de vorba cu tatal sau, dar nu i s-a permis. Adrian Doda a ramas in fata Postului de Politie pina cind cei doi au fost urcati din nou in duba care i-a transportat la Politia Municipiului Braila. Aici, indivizii au fost sanctionati contraventional pentru ca au tulburat linistea publica prin comportamentul pe care l-au avut atunci cind nu au fost lasati sa intre in discoteca.
O alta nemultumire a capului familiei Doda este legata de faptul ca politistii nu i-ar fi acceptat plingerea. Milica Doda sustine sus si tare ca a incercat sa faca reclamatie impotriva presupusilor politisti batausi dar ca a fost indrumat sa se adreseze Parchetului sau Postului de Politie Chiscani, deoarece acolo s-ar fi produs incidentul. Purtatorul de cuvint al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila, subinspector Jenel Sogor, ne-a declarat ca, in sustinerea plingerii, reclamantul trebuie sa prezinte si un certificat medico-legal care sa ateste ca a fost agresat.
"Cei doi au fost condusi la sediul Politiei Municipiului unde au fost sanctionati contraventional. S-au aplicat masurile legale ce s-au impus pentru conducerea acestora la sediul Politiei. Cei in cauza au fost indrumati sa se prezinte la Serviciul Judetean de Medicina Legala pentru a scoate certificat medico-legal si apoi sa depuna plingere", a precizat subinspector Jenel Sogor.
Apropiatul gruparii "Catali" spune ca este hotarit sa mearga pina in pinzele albe pentru a-i reclama pe politisti, desi este convins ca nu se va rezolva nimic, ca si in cazul celorlalte plingeri depuse la Politie, legate de interlopii care i-au atacat familia. Important de mentionat este faptul ca si fiii familiei Doda i-au acuzat, cu ceva timp in urma, pe politistii veniti sa intervina pentru aplanarea unui scandal ca i-au batut. Desi acestia erau hotariti atunci sa depuna plingere, aceasta nu a fost inregistrata la Politie nici pina in ziua de azi.

Milica Doda este cunoscut ca un cal breaz de politisti

Familia Doda este cunoscuta oamenilor legii de multa vreme, fiind implicata in mai multe altercatii din lumea interlopa. De exemplu, Milica Doda a fost acuzat ca l-a taiat pe Constantin Cristea, zis "Aprozar", in decembrie 2005, in barul "Blasova", de linga Piata "Pistruiatul", unul dintre locurile de intilnire ale interlopilor din Radu Negru si Viziru. La scurt timp dupa ce a fost mutilat, "Aprozar" a povestit reporterilor nostri ca se afla la masa cu Marian Comanescu si Milica Doda si ca la un moment dat, din senin, Doda, care era baut, a sarit la bataie. "A spart un pahar si mi l-a infipt in fata. Cu singele tisnind de sub ochi, am reusit sa scap, fugind pina pe Calea Calarasilor, de unde am luat un taxi si m-am dus la spital", a declarat Aprozar ziaristilor. De altfel, Cristea, cunoscut ca fiind colaborator al unor servicii speciale, a fost condamnat in vara acestui an pentru trafic de influenta, deoarece ar fi pretins si primit bani de la familia Ioana si Milica Doda, ca sa intervina in favoarea fiului lor arestat. In acelasi dosar el a mai fost acuzat ca l-a santajat pe seful Politiei brailene, comisarul Catalin Chivu, ca sa-l determine sa-si dea demisia din functia de inspector sef al Inspectoratului de Politie al Judetului Braila.
De curind, si copiii lui Doda au intrat in atentia politistilor, baiatul cel mic al familiei fiind chiar inculpat in procesul atacului asupra familiei fratilor Buricea, din octombrie anul trecut. Citeva luni mai tirziu, Cristian Doda a ajuns la spital dupa ce a fost batut de mai multe persoane si a fost taiat la mina, in incercarea de a para o lovitura de cutit. Au urmat apoi si alte evenimente, cel mai recent fiind inregistrat in urma cu doua luni, cind cei trei baieti ai familiei Doda, Gabriel Balan si alte patru persoane, au fost saltati de mascati si dusi la Politie. Acestia au povestit ca scandalul a izbucnit dupa ce, cu doar citeva minute in urma, fusesera atacati cu pietre de membrii gruparii "Buricea". Ei au acuzat chiar ca, in loc sa li se faca dreptate, au fost "altoiti" de politistii chemati sa intervina pentru calmarea spiritelor. Politistii care au intervenit acolo au dat peste mai multi membri ai gruparii "Catali", ce erau adunati in locul unde familia Doda comercializa pepeni. Intrebati ce s-a intimplat, Milica Doda a declarat ca Adrian Rosu, zis "Oblet", si Laurentiu Mihai Pascu, membrii ai gruparii "Buricea", i-au spart parbrizul autoturismului "A4", in fata restaurantului "Ialomita", in timp ce se intorceau din Lacu-Sarat. Ultimul incident ce l-a avut ca personaj principal pe Milica Doda a fost inregistrat la sfirsitul lunii noiembrie. Atunci, membrul gruparii "Catali", a fost prins de jandarmii braileni cu o baioneta cu lama de 21 de cm, despre care acesta a pretins ca o are ca sa se apere de dusmani.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro