Mergi la conţinutul principal

Indivizi puşi pe scandal, la terasa ştrandului de pe faleză

Patru indivizi au provocat un scandal monstru la terasa ştrandului de pe faleza Dunării, i-au lovit pe patron şi pe barman şi au distrus mai multe bunuri. Din cauza comportamentului agresiv, scandalagiii i-au pus pe fugă pe ceilalţi consumatori, care petreceau o seară liniştită la terasă. Cei patru s-au făcut apoi nevăzuţi, însă nu a durat prea mult şi trei dintre ei au fost reţinuţi de poliţişti.
Potrivit poliţiştilor, în seara zilei de 24 iulie, la ora 21.30, administratorul localului a reclamat la Poliţie faptul că patru tineri, clienţi la terasă, au provocat scandal. Acesta a spus că tinerii l-au lovit pe el şi pe barman şi au distrus bunuri în valoare de 800 de lei, după care au plecat într-o direcţie necunoscută. De asemenea, speriaţi, ceilalţi consumatori au părăsit terasa. Poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale şi Proximitate au demarat imediat cercetările, au efectuat verificări în teren şi au stabilit că scandalagiii sunt Bogdan U. (21 de ani), Sabin P. (20 de ani), Costică E. (24 de ani) şi Valentin R. (27 de ani), toţi din municipiu. "După efectuarea audierilor şi investigaţiilor în teren, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere, iar pentru ultimul autor şi pentru infracţiunea de lovire sau alte violenţe, acesta lovindu-l pe barman cu un băţ şi producându-i leziuni care necesită pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
În prezent, poliţiştii continuă activităţile de căutare faţă de Costică E., singurul care nu a ajuns încă în spatele gratiilor, ceilalţi trei scandalagii fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă.
Ieri, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a celor patru inculpaţi. Din probatoriul administrat în cauză, arată procurorii, a rezultat faptul că "cei patru tineri, pe fondul consumului de alcool, au provocat un scandal care a tulburat grav ordinea şi liniştea publică în local, punându-se în pericol integritatea fizică a persoanelor prezente, determinând întreruperea programului obişnuit şi generând reacţii de indignare şi dezaprobare în rândul persoanelor prezente".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro