Mergi la conţinutul principal

Incendiatorul din Radu Negru, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată a lui Albu Neacşu, de 58 de ani, fără ocupaţie şi cu antecedente penale, cel care a dat foc propriului apartament şi a pus în pericol viaţa vecinilor. Incendiatorul este cercetat, în stare de arest, pentru comiterea infracţiunii de distrugere.
Potrivit procurorului de caz, la data de 19 octombrie, la Biroul de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila a fost înregistrată sesizarea unei bătrâne care a anunţat că vecinul ei, care locuia pe strada Bărăganului, la bloc X, şi-a incendiat locuinţa, situată la parterul blocului, apoi a părăsit locul faptei. Efectuându-se investigaţii în zona pieţei Radu Negru, la un cafe-bar, poliţiştii l-au depistat pe inculpatul Albu Neacşu, care era sub influenţa alcoolului şi nu a vrut să facă declaraţii cu privire la motivul incendierii apartamentului său. Cercetarea la faţa locului, precizează procurorul, a evidenţiat urme de afumare a pereţilor dintr-un dormitor şi bucătărie , iar pe hol, în baie şi în alt dormitor s-au constatat urme de ardere la un geam termopan, mobilă, o canapea şi un televizor. Uşa de acces în dormitor prezenta urme de fum, tavanul din dormitor şi celelalte camere fiind şi acestea degradate. În grădina din faţa blocului, anchetatorii au găsit articole de îmbrăcăminte, parţial arse şi un recipient din plastic, conţinând ulei comestibil, marca Unisol, care a fost ridicat în vederea cercetărilor.

Băutura şi supărarea pe membrii familiei, l-au determinat să dea foc locuinţei

Anchetatorii au stabilit că, în ziua respectivă, la ora 14.00, inculpatul Albu Neacşu, aflat în stare de ebrietate şi pe fondul unor neînţelegeri mai vechi cu membrii familiei sale, a incendiat apartamentului în care locuia împreună cu soţia şi fiul acestora. Pe fondul acestei stări tensionate, bărbatul a luat hotărârea de a se răzbuna şi de a distruge prin incendiere bunurile comune. Incendiatorul stabilise ca, după comiterea faptei, să se mute în locuinţa nepotului său, la casa părintească, din cartierul Chercea. "Inculpatul a procedat mai întâi la incendierea unor articole de vestimentaţie , în grădina din faţa blocului, pentru a masca adevărata sa intenţie , ulterior acesta pătrunzând în apartament , unde, folosindu-se de combustibilul aferent unei sticle de ulei comestibil, a dat foc camerei unde acesta dormea. În urma incendiului, a rezultat distrugerea totală a obiectelor de mobilier şi îmbrăcăminte din acest dormitor şi topirea geamului termopan, astfel încât flăcările au ieşit în exteriorul blocului , cuprinzând ţeava principală de alimentare cu gaze, aflată deasupra ferestrei dormitorului", se arată în rechizitoriul parchetului. În faţa anchetatorilor, soţia bărbatului a spus că, de ceva timp, inculpatul se afla într-o stare conflictuală cu ea şi fiul de 36 de ani, pe motiv că nu s-au înţeles cu privire la vânzarea apartamentului. În dimineaţa zilei de 19 octombrie, bărbatul s-a certat cu soţia iar aceasta a plecat din apartament, însă Albu Neacşu a spus că dacă nu se întoarce acasă, va da foc apartamentului. Fiul inculpatului a spus că se afla la o vecină şi a venit imediat acasă după ce i s-a spus că apartamentul a fost incendiat. Potrivit procurorilor, tânărul a spus că tatăl său nu mai avea loc de muncă şi de aproape un an de zile tot ameninţa, atunci când era băut, că dă foc locuinţei. Fiind audiat, bărbatul a spus că a avut numeroase discuţii cu soţia, de-a lungul timpului, în sensul de a vinde apartamentul şi a cumpăra o garsonieră, dar aceasta a refuzat. El a recunoscut că, din cauza supărării, i-a mai ameninţat pe soţia şi fiul său că dă foc la casă, astfel încât nici ei să nu mai rămână cu nimic.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro