Mergi la conţinutul principal

Iluminatul de sărbători, mai feeric ca niciodată, dar şi cel mai ieftin din ţară

• asta promite Primăria Brăila, care precizează că preţul va fi tot de 400.000 lei, ca şi anul trecut, însă numărul corpurilor de iluminat va fi mult mai mare • de altfel, pentru ca acestea să poată fi puse în funcţiune pe 1 Decembrie, s-a început deja montarea lor • pe Calea Călăraşilor va fi aceeaşi instalaţie de anul trecut, însă se vor adăuga mai multe figurine în culorile naţionale • cele mai importante schimbări vor fi vizibile pe strada Mihai Eminescu şi pe Şoseaua Vizirului • pe 1 Decembrie, spectacolul festiv va fi deschis de un concert al lui Grigore Leşe

 

Echipele de lucru ale “Luxten”, firma aflată sub contract cu Primăria Brăila, au început deja, de câteva zile, să monteze instalaţiile luminoase pentru sărbătorile de iarnă. De ce atâta grabă? Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că operaţiunea a fost demarată mai devreme decât de obicei deoarece, în acest an, numărul corpurilor de iluminat este cel mai mare de care s-a bucurat Brăila vreodată, iar montarea acestora trebuie neapărat finalizată până pe 1 Decembrie, atunci când instalaţiile luminoase vor fi puse în funcţiune. “Avem printre cele mai multe corpuri de iluminat contractate, faţă de celelalte oraşe, dar cu toate acestea avem şi preţul cel mai mic, la nivel naţional, pe care îl vom plăti  pentru luminile de sărbători. E acelaşi preţ de anul trecut, de 400.000 lei”, ne-a informat primarul Dragomir. Spre comparaţie, dacă la Brăila suma totală cheltuită se ridică la circa 86.000 euro, la Galaţi s-a alocat pentru actualul iluminat de sărbători nu mai puţin de 689.000 euro.

La Brăila, în contul celor 86.000 euro vor fi montate 1.088 figurine pe stâlpi, 399 traversări motive luminoase, 1.197 traversări plase/şiruri/ţurţuri şi 168 de figurine tridimensionale. Primarul Dragomir ne-a explicat că la noi costurile se menţin la un nivel atât de mic deoarece avem un contract multi-anual încheiat cu firma care se ocupă cu iluminatul stradal, în acest contract intrând şi iluminatul de sărbători.

În ceea ce priveşte aspectul instalaţiilor din actualul sezon, Dragomir ne-a spus că, pe Calea Călăraşilor, va fi montată cea care a fost şi anul trecut, având adăugate însă şi multe simboluri naţionale, în culorile drapelului naţional - roşu, galben şi albastru. De altfel, fiind anul Centanarului Marii Uniri, pe toate străzile vor fi prezente instalaţii luminoase ce vor pune în valoare tricolorul. Deosebite faţă de anul trecut vor fi cu precădere instalaţiile de pe Str. Mihai Eminescu, care vor fi montate şi pe transversalul străzii, dar şi cele de pe Şos. Vizirului. “Instalaţiile de pe strada Vizirului am fi vrut să le punem pe Calea Călăraşilor, însă nu a fost posibil acest lucru deoarece au în componenţă figurine cu dimensiuni mai mari, ce nu puteau fi montate pe Călăraşi din cauza liniilor de tramvai”, ne-a explicat primarul.

Luminile vor fi aprinse în seara zilei de 1 Decembrie. De altfel, pe 1 Decembrie, de Ziua Naţională în an centenar, Primăria promite un spectacol cu totul deosebit. Va fi inaugurat, ca şi anul trecut, târgul de iarnă, ce va funcţiona în parcarea de lângă Piaţa Independenţei, în perioada 1 - 9 decembrie. Pe scena amplasată în Piaţa Independenţei vor fi spectacole în fiecare seară, de pe 1 până pe 9 decembrie. Pe 1, spectacolul va fi deschis de un concert susţinut de Grigore Leşe.

În week-end-ul 7 - 8 decembrie, va avea loc tradiţionala Paradă a Colindătorilor, la care vor participa în jur de 600 de colindători îmbrăcaţi în costume populare, veniţi din toate zonele ţării dar şi din satele brăilene.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro