Mergi la conţinutul principal

Groapa de pe Graţiei rămâne pe poziţie pe termen nedefinit

Deşi surparea care a distrus carosabilul pe zeci de metri pătraţi s-a produs încă de vineri, 8 mai, strada Graţiei a fost închisă pentru circulaţie şi pe parcursul zilei de luni, 11 mai, şi ar mai putea rămâne în acest stadiu o perioadă nedefinită. Ieri, conducerea Companiei de Utilităţi Publice "Dunărea" Brăila ne-a informat că trama stradală nu va fi refăcută până când nu se va verifica reţeaua de canalizare din zonă, despre care există suspiciunea că ar fi avariată. "La acest moment se lucrează la verificarea reţelei de canalizare stradală în zona respectivă. Abia după această etapă, respectiv după remedierea eventualelor probleme care ar putea fi descoperite, se va readuce trama stradală la starea iniţială", a precizat Mihail Chiriţă, directorul CUP "Dunărea".
Reamintim că surparea de pe Graţiei s-a produs în după amiaza zilei de 8 mai, din cauza unei conducte de apă care s-a fisurat, provocând "lichefierea" solului. Atunci au apărut informaţii potrivit cărora avaria ar fi fost cauzată de o eroare a tehnicienilor CUP "Dunărea", care ar fi băgat prea multă presiune în reţeaua de alimentare cu apă a municipiului, în noaptea de joi spre vineri. În punctul de vedere oferit redacţiei noastre, conducerea companiei nu a făcut nicio referire la acest aspect.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro