Mergi la conţinutul principal

GALERIE FOTO: Gesturi de suflet pentru bunicii nimănui de ziua lor

Cu mâinile tremurânde şi chipurile pe care parcă a împietrit tristeţea, câţiva dintre bunicii Brăilei, 40 la număr, au avut, ieri, parte de o vizită inedită: tineri asistaţi social, dar şi asistenţi şi angajaţi ai Fundaţiei "Lumina", le-au călcat pragul, aducându-le în dar produse alimentare şi câteva obiecte de îmbrăcăminte. Cei 40 de vârstnici sunt de mai multă vreme "în grija" celor de la Fundaţia "Lumina", dat fiind faptul că au situaţii materiale şi familiale precare. Adică n-au pe nimeni care să le fie aproape, iar bruma lor de pensie abia dacă ajunge pentru plata utilităţilor. Mulţi dintre ei trăiesc la limită, motiv pentru care Fundaţia "Lumina" încearcă, prin intermediul voluntarilor, să le mai însenineze puţin chipurile.
"Cu toţii sunt în situaţii dificile, ori nu au familie, ori au şi aceasta nu-i are în grijă, sunt bolnavi, trişti şi poate nici n-au ce mânca. De aceea noi am avut şi un proiect prin care bunicii au fost luaţi în grijă de nepoţi, copii voluntari care îi ajută la treburile casnice, le aduc o cană cu apă, îi ajută la micile treburi gospodăreşti. Acum, gestul nostru a constat în oferirea unor pachete cu mâncare, între care şi nişte produse din carne cumpărate cu ajutorul unor sponsori şi al tinerilor din PSD, plus produse confecţionate în atelierele noastre: şorţuri şi pantaloni scurţi", ne-a declarat Carmen Neacşu, directorul Fundaţiei "Lumina".
Bătrânii vizitaţi ieri de reprezentanţii fundaţiei sunt şi beneficiari de servicii sociale de îngrijire la domiciliu. "Au fost plăcut impresionaţi de produsele primite şi, nu în cele din urmă, bucuroşi că au primit vizita noastră, mulţi dintre ei de asta şi duc lipsă, de cineva cu care să comunice", ne-a declarat Livia Mălureanu, director vânzări al Fundaţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro