Mergi la conţinutul principal

Găini furate din coteţ

Un bătrân de 85 de ani, din comuna Roşiori, s-a trezit că i-au dispărut cele 25 de găini aflate în coteţul din curte. Poliţiştii au stabilit că păsările ar fi fost sustrase de trei localnici.
Fapta a fost comisă în noaptea de 31 ianuarie spre 1 februarie 2015, octogenarul Aurel L. reclamând la poliţie faptul că persoane necunoscute i-au sustras cele 25 de păsări. Prejudiciul creat este de 500 de lei. Poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Roşiori au desfăşurat cercetări şi au dat de urma celor suspectaţi că au fugit cu găinile. "Poliţiştii au stabilit că localnicii P.Marian (36 de ani), G.Mihăiţă (40 de ani) şi G.Fănel (32 de ani) ar fi sustras păsările.
Cercetările sunt continuate pentru recuperarea prejudiciului", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Faţă de cei trei bărbaţi a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii Postului de Poliţie Comunal Măxineni au continuat şi ei cercetări într-o cauză privind un furt de găini şi l-au identificat pe localnicul Florin C. (31 de ani). În noaptea de 17 spre 18 ianuarie, acesta ar fi sustras un număr de nouă găini din adăpostul pentru păsări, aflat în curtea unei localnice. Cel în cauză ar fi pătruns în curtea păgubitei prin grădina unui imobil nelocuit din vecinătate, escaladând gardul despărţitor. Hoţul a pus păsările într-un sac şi le-ar fi transportat la domiciliul său. Poliţiştii au recuperat prejudiciul în totalitate şi i-au întocmit dosar penal bărbatului de 31 de ani.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro