Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Firme controlate contracost de copiii sefilor Garzii si Finantelor

Ilie Deca, fostul si actualul sef al Finantelor Publice din Braila, si Marcel Constantin, comisarul sef al Garzii Financiare Braila, au tesut in jurul lor o increngatura de firme. Practic, fiii celor doi controleaza, ca si ei, de altfel, prin natura functiilor, mai multe societati comerciale din Braila. Pe muchia legii sau nu, cei doi functionari publici cu atributii de control asupra societatilor comerciale din municipiu tin de nas o serie de SA-uri, dar si SRL-uri, nu atit prin implicare directa, cit prin implicarea copiilor lor. Fiii celor doi sint administratori la SRL-uri, dar si cenzori la SA-uri. Si numele lui Ilie Deca apare in dreptul citorva SA-uri, dar si la capitolul cenzori in cadrul Regiei Autonome Administratia Zonei Libere Braila. Legea permite, pe muchie, implicarea functionarilor publici in organisme sau organe colective de conducere ale unor autoritati, numai cu acordul esalonului superior, dar este extrem de interesant cum s-a intins la Braila, in pata de ulei, fenomenul controlului indirect asupra unor societati comerciale, respectiv prin copiii functionarilor publici. Reporterii nostri au dat dovada de buna credinta si i-au contactat pe Deca si Constantin pentru a afla si punctele acestora de vedere, insa cei doi au refuzat un dialog deschis, Deca inchizindu-ne telefonul cu replica "Saru'mina! La revedere!", iar Constantin s-a dat drept fiul sau, cu replica "Nu sint eu!", dupa care ne-a invitat la biroul lui, unde ne-a cerut sa ne lasam geanta si haina afara, chipurile, pentru a nu-l inregistra, desi ne dusesem acolo in calitate de jurnalisti, iar unul dintre mijloacele noastre de lucru este reportofonul.

Fiul lui Deca si cel al lui Constantin, cenzori la aceeasi firma

Mai multe societati comerciale pe actiuni, ca si societati cu raspundere limitata din Braila sint controlate direct si indirect de catre seful Finantelor Publice si al Garzii Financiare Braila. Altminteri, legea are o bresa care permite ca functionarii publici cu atributii de control sa reprezinte institutia angajatoare in cadrul unor organisme sau organe colective, insa in urma desemnarii pe baza de act administrativ, respectiv cu avizul esalonului superior. Nu se poate spune ca Ilie Deca si Marcel Constantin au uzat din plin de aceasta bresa legislativa, insa un fapt notabil este acela ca fiii lor, care au firme chiar acasa la cei doi, au reusit, desi tineri si foarte tineri, sa devina cenzori, imputerniciti si administratori la o serie de firme. Conform evidentelor Registrului Comertului, atit Ilie Deca, cit si cei doi fii ai sai, precum si cei doi fii ai lui Marcel Constantin, detin, contracost, functii de control in cadrul unor societati comerciale. Prin urmare, lunar sau, oricum, periodic, cei cinci incaseaza bani de la societatile respective. Ilie Deca, care este reprezentant al statului, ca si functionar al Finantelor, in cadrul Administratiei Zonei Libere RA Braila, si-a declarat, totusi, venitul respectiv. Totusi, numele lui Ilie Deca apare, la Registrul Comertului, si in dreptul Agrisil SA, precum si la TC Ind SA. Societatea "Agrisil", amplasata in Silistea, care a fost infiintata, conform Ministerului Finantelor, la 7 decembrie 1995, iar in 2004, informeaza aceeasi sursa, nu si-a depus bilantul contabil. Nici TC Ind nu si-a evidentiat, in ultimii ani, bilantul pe site-ul Ministerului Finantelor. In 2004, Administratia Zonei Libere a inregistrat, insa, un profit net de 1.733.093.000 lei.
Potrivit Legii 31/1990, privind societatile comerciale, si Legii 161/2003, privind transparenta in exercitarea functiilor publice, bresa prin care functionarii publici pot detine alte functii este extrem de ingusta.
De fapt, legea spune ca functionarii cu atributii de control pot reprezenta institutia proprie doar intr-o societate cu capital de stat, in speta, in cadrul regiilor. Fiii lui Deca sint asociati, cu functii de administratori, in trei SRL-uri din Braila, doua dintre firme avind sedii chiar la doua dintre casele declarate de Deca. Dumitru Deca, nascut in 1978, este la Belvedere SA, societate cu capital privat, la Cerealcom SA, cu capital privat, de asemenea, precum si la Comorex SA, cu capital privat. De la Cerealcom SA a luat bani ca si cenzor si unul dintre fiii lui Marcel Constantin, Florin, nascut in 1973. Potrivit Registrului Comertului, Florin Constantin este director/imputernicit al Bancii Transilvania SA, Sucursala Braila. Acelasi Florin Constantin mai apare si la Agroindustriala SA Rimnicelu, dar si la DRAF SA, firme cu capital privat. Iata si bonitatea financiara a firmelor pe care le controleaza, deopotriva, tati si fii: in 2004, Cerealcom SA (comert cu ridicata al cerealelor, semintelor si furajelor), de unde si Daniel Deca si Florin Constantin au primit remuneratii, a inregistrat o pierdere neta de 98 de miliarde de lei, Comorex, cu obiect de activitate, evidentiat de Ministerul Finantelor, de lucrari de instalatii tehnico-sanitare, a inregistrat, de asemenea, in 2004, o pierdere neta de peste un miliard de lei. Agroindustriala Rimnicelu a inregistrat, in 2004, un profit net de 1,25 miliarde de lei, iar DRAF o pierdere neta de 7,6 miliarde de lei, tot in 2004. In acelasi an, Belvedere SA a inregistrat, din activitati hoteliere, un profit net de 2,3 miliarde de lei. Reporterul nostru l-a contactat pe Ilie Deca pentru a afla si punctul acestuia de vedere, insa a fost refuzat imediat ce s-a prezentat: "Saru'mina! La revedere!".

La latitudinea cititorului: de vorba cu Marcel Constantin sau cu "feciorul"

Si celalalt fiu al lui Marcel Constantin, Mihaita, este cenzor la doua firme din Braila, si anume: Mobilforge SA si Arteferro SA. Potrivit Ministerului Finantelor, Mobilforge a inregistrat, in 2004, un profit net de peste 151 milioane de lei, din fabricarea produselor metalice, iar Arteferro, din productii de metale feroase sub forme primare, a inregistrat, tot in 2004, un profit net de 1,4 miliarde de lei. L-am contactat pe Marcel Constantin pentru a afla punctul sau de vedere. Iata cum au decurs acestea:
1. Prima discutie: "Reporter: Buna Ziua, domnule Marcel Constantin! Marcel Constantin: Buna ziua...! Reporter: Nicoleta Butnaru sint, de la ziarul Obiectiv! Marcel Constantin: Cum va permiteti sa maa... sunati?! Nu sint eu! Sint feciorul mare! Ce aveti cu tata?! Reporter: Domnule Constantin, din intimplare, va cunosc vocea. Marcel Constantin: Nu-i adevarat! La revedere!".
2. A doua discutie, deschisa chiar de Marcel Constantin: "Marcel Constantin: Constantin sint, seniorul, m-ati cautat, mi-a zis feciorul. Am rugamintea, daca vreti sa stati de vorba cu mine, veniti la mine la sediu. Reporter: Lasati, domnule Constantin, n-am vorbit cu feciorul... Atunci cum va explicati ca "feciorul" a zis: "Nu sint eu!", Constantin adica. Marcel Constantin: Nuu cunosc de ce, acum doua minute a plecat de aici... Va astept la mine la sediu... La revedere!". Dupa 10 minute.
3. Parte din discutia purtata la sediul Garzii Financiare cu Marcel Constantin: "Reporter: Buna Ziua, Nicoleta Butnaru sint, ati spus ca ma asteptati. M.C. Da. Va rog sa lasati geanta in hol, da?! Sa nu inregistrati, da?! Reporter: De ce? M.C.: Sa nu inregistrati! Va rog sa va lasati astea in hol (aratind spre haina reporterului)! Reporter: Pai, am venit in calitate de jurnalist, vreau sa avem o discutie amiabila. M.C.: La ora asta? Pai ce fel de reporter la ora asta?! Va rog sa nu inregistrati la ora asta (apropiindu-se amenintator). Reporter: Cum adica sa-mi las geanta in hol? Vreti sa ma perchezitionati? N-aveti acest drept! Eu am venit sa discutam oficial. M-ati chemat si am venit in calitate de jurnalist. Eu jurnalist, dumneavoastra seful Garzii Financiare. (...) M.C.: Puteti sa-mi trimiteti scris. Cine sinteti? Aveti vreo adresa oficiala, ca sinteti Butnaru, ca lucrati acolo? Reporter: Puteti verifica. M.C.: O sa verific, eu sau altii! (...) Daca vreti sa stiti, eu eram la veceu, fiul meu era aici, amindoi au fost (in contextul in care in biroul sefului Garzii se pot afla si informatii clasificate - n.r.) Nu v-am chemat. V-am invitat! Reporter: Si eu v-am onorat invitatia, ca reporter. M.C.: Ce reporter la ora asta?! (...) O sa va cer hirtiile, nu sa va bateti joc de familia mea. (...) Acum, eu sint in divort, sotia da divort din cauza asta. (...) Reporter: Daca vreti sa vorbim eu ca jurnalist, dvs. ca sef al Garzii?! M.C.: Ce informatii aveti?! Unde? In poseta aia? Hal de ziarist! Reporter: Conform Legii 544/2001, privind accesul la informatiile publice... M.C.: Da, potrivit legii informatiilor, puteti sa-mi faceti scris, potrivit legii informatiilor. Reporter: Care lege?! M.C.: Aia de spuneti. 574, de ziceti. (...) Eu sint scos de sub urmarire penala, dumneavoastra ziceti ca sint in cercetare, ca si arma mi-au luat-o, aiurea! Reporter: Daca sinteti scos de sub urmarire penala, asta inseamna ca a fost urmarire penala cindva. M.C.: Nu, nu-i adevarat. Nu s-a inceput urmarirea penala. (...) O sa ne intilnim acolo unde trebuie! Reporter: Unde trebuie?! M.C. Unde trebuie! Sa-mi trimiteti hirtie oficiala! (...).

Ce spune legea

Potrivit art. 79 din Legea 161/2003, functionarul public este in conflict de interese daca interesele sale patrimoniale, ale sotului sau rudelor sale de gradul I pot influenta deciziile pe care trebuie sa le ia in exercitarea functiei publice, daca este chemat sa rezolve cereri, sa ia decizii sau sa participe la luarea deciziilor cu privire la persoanele fizice si juridice cu care are relatii cu caracter patrimonial. Apoi, potrivit aceleiasi legi, calitatea de functionar public este incompatibila cu orice alta functie publica decit cea in care a fost numit. Nu se afla in incompatibilitate functionarul care este desemnat printr-un act administrativ, emis in conditiile legii, sa reprezinte sau sa participe in calitate de reprezentant al autoritatii ori institutiei publice in cadrul unor organisme sau organe colective de conducere constituite in temeiul actelor normative in vigoare. Precizam ca reporterii nostri au informat Ministerul Finantelor cu privire la cazul sefului Finantelor si al Garzii, iar purtatorii de cuvint de aici ne-au spus ca au deschis cercetari, insa, din cite ne-a zis Marcel Constantin, sesizarea inaintata de jurnalistii nostri catre Minister s-a intors tot la Marcel Constantin, care ne-a si reprosat ca l-am fi reclamat esaloanelor superioare.




Categorie articol: 

Comentarii