Mergi la conţinutul principal

Finanțele din Brăila, din nou, paralizate de grevă

• grevele se țin lanț la sediile ANAF din întreaga țară, unde ieri angajații au declanșat noi proteste spontane simultane • la Brăila, greva a început la ora 9.00 și a durat o oră

 

Ieri dimineață, la Brăila a fost declanșată o nouă grevă spontană la ANAF! Mai mulți angajați ai instituției au ieșit din nou din birouri și au blocat activitatea, timp de o oră, de la  9.00 la 10.00 în semn de protest față de măsurile fiscale propuse de Guvern. Însă nu doar sindicaliștii din sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice au oprit astăzi activitatea. Greve spontane au fost declanșate simultan în toate județele țării, după cum anunța Federația Națională a Sindicatelor din Finanțe. Totul, spun ei, pentru a atrage atenția asupra faptului că ministrul Finanțelor nu și-a respectat angajamentele din acordul încheiat cu organizațiile sindicale. Aceștia amenință cu acțiuni similare la nivel național și în zilele următoare, subliniind că protestele spontane se pot întinde pe o perioadă nedeterminată și pot ajunge chiar și în stradă.

În continuare, ei se arată nemulțumiți față de veniturile diferențiate, statutul finanțistului, de lipsa unui sistem informatic integrat, lipsa acută de personal, lipsa spațiilor adecvate desfășurării activității, dar și de lipsa de protecție juridică a salariaților, ”aceștia fiind lăsați să se apere singuri în fața instanței, multinaționalelor, firmelor puternice care își maximizează profitul (adică nu înregistrează profit și nu plătesc impozit la stat) și au resursele financiare necesare să ne acționeze în judecată având ca scop principal intimidarea noastră”, se mai arată în materialul dat publicității.

După cum știți deja, la începutul lunii august, peste 15.000 de angajați din structurile Ministerului de Finanțe din țară au declanșat greve spontane, urmate de greve de avertisment, nemulțumiți de măsurile propuse de Executiv privind reducerea cheltuielilor bugetare, în condițiile în care spun ei, acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro