Mergi la conţinutul principal

EXTERN: Preşedintele Sarkozy, aflat în Afganistan, anunţă retragerea în etape a trupelor franceze

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy a sosit marţi într-o vizită neanunţată în Afganistan şi a anunţat că un sfert dintre soldaţii francezi aflaţi în această ţară vor fi retraşi până la sfârşitul anului viitor, relatează BBC News.

Sarkozy vizitează o bază militară din provincia Kapisa, din estul ţării, unde au baza majoritatea militarilor francezi, şi se întâlneşte cu preşedintele afgan, Hamid Karzai, şi cu generalul David Petraeus, comandantul trupelor americane şi ale NATO din această ţară. Vizita va dura cinci ore.

Este a treia vizită în Afganistan a lui Nicolas Sarkozy de când este preşedinte. Sarkozy se pregăteşte să obţină un nou mandat la Elysee la alegerile prezidenţiale de anul viitor.

Luna trecută, preşedintele francez a anunţat o retragere în trepte a celor 4.000 de soldaţi francezi care servesc în Afganistan, dar a spus că retragerea va fi coordonată cu cea a americanilor. În ultimii ani forţele speciale franceze au fost implicate în luptele cu talibanii. Anul acesta, nouă soldaţi francezi au fost ucişi în Afganistan.

Preşedintele Barack Obama a declarat că 10.000 de soldaţi americani vor fi retraşi din Afganistan anul acesta, iar alţi 23.000 vor pleca până la sfârşitul lunii septembrie 2012.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro