Mergi la conţinutul principal

EXTERN. Accident cumplit produs de un șofer român în Grecia: 5 morți, 20 de răniți și 35 de vehicule avariate

Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin 20 rănite, ieri dimineaţă, în Grecia, într-un accident provocat de un şofer de tir român care a fost reţinut de poliţie, relatează Mediafax. Tirul, care venea dinspre oraşul Veria şi se deplasa cu viteză, a lovit 35 de vehicule inclusiv trei camioane pe autostrada Egnatia, în nordul Greciei. Cel puţin unul dintre vehicule a luat foc în urma impactului, produs în jurul orei 10.30. Şoferul tirului ar fi fugit de la locul accidentului, dar a fost ulterior arestat de poliţie, care l-a găsit ascuns pe un câmp din apropiere. Zona accidentului a fost securizată întrucât echipele de intervenţie continuau eforturile de a elibera persoanele blocate în maşini şi pentru a permite anchetatorilor să strângă dovezi privind circumstanţele producerii accidentului.
Tragedia s-a produs după ce şoferul, în vârstă de 39 de ani, a lovit 35 de vehicule pentru că nu a reuşit să frâneze. La momentul accidentului, pe drumul respectiv aveau loc lucrări. Site-ul Novinite.com scria duminică, citând postul public de radio bulgar, că tirul condus de român era înmatriculat în Bulgaria şi nu a oprit la semnalele poliţiştilor, lovind maşinile staţionate într-o zonă cu restricţii de circulaţie, ca urmare a efectuării unor lucrări pe carosabil.
În cursul interogatoriului, şoferul a declarat că a văzut semanele de avertizare şi doi bărbaţi cu steaguri care dirijau vehiculele, dar că nu a putut să reducă viteza, potrivit Mediafax. În contextul în care camionul era încărcat cu 19 tone de marfă, iar drumul pe care s-a produs accidentul se afla în pantă, impactul a fost deosebit de puternic.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro