Mergi la conţinutul principal

ECONOMIC: Roman Copper Corp. anunţă că a dat în judecată statul român

Roman Copper Corp., compania canadiană care a câștigat licitația de privatizare organizată de OPSPI (Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie) pentru Cupru Min Abrud SA, a dat în judecată statul român, a anunţat compania luni.

Reprezentanţii companiei spun că au luat această decizie pentru a proteja drepturile dobândite în urma declarării companiei drept câștigător al procesului internațional de privatizare a Cupru Min Abrud SA, "după ce OPSPI a încetat unilateral discuțiile pentru finalizarea procedurii".

"Roman Copper Corp. a decis să acționeze pentru protejarea drepturilor sale și ale acționarilor săi, în conformitate cu normele dreptului românesc și internațional. Pe parcursul întregului proces de privatizare a Cupru Min am acționat cu bună credință, am respectat condițiile din caietul de sarcini, am urmat regulile stabilite de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie și am câștigat licitația", a spus Joel Hayes, președintele Roman Copper Corp.

Licitaţia pentru vânzarea Cupru Min, organizată la data de 26 martie, a fost câştigată de canadienii de la Roman Copper, care au oferit 200,77 milioane de euro. Potrivit oficialilor Ministerului Economiei, oferta Oz Minerals, cealaltă firmă interesată, s-a oprit la 197 de milioane de euro.

Însă contractul ar fi trebuit semnat la 10 zile de la licitaţie, iar reprezentanţii Roman Copper şi cei ai statului nu au ajuns la un acord în acest termen.

Ministerul Economiei cerea publicarea imediată a contractului, plata integrală a sumei la 30 de zile după avizul Consiliului Concurenţei şi constuirea unor garanţii de 32 de milioane de euro pentru investiţiile de mediu.

Oficialii Guvernului Ungureanu au anunţat că negocierile au eşuat, iar privatizarea Cupru Min va fi reluată, cu aceleaşi condiţii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro