Mergi la conţinutul principal

VIDEO Echipe ale Jandarmeriei și Poliției, însoțite de voluntari, continuă să caute urșii reperați vineri seară în zona Jirlău

Inspectoratul pentru Situații de Urgență informează că, începând cu ora 09.00, în zona Jirlău, unde a fost văzuți vineri seară, cei doi urși - ursoacă și pui -  patrulează cinci echipaje ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Brăila, cinci echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, un echipaj SMURD de la ISU Brăila, precum și echipe de voluntari din cadrul Unității Administrativ Teritoriale Jirlău și un medic veterinar din localitatea Făurei.

Pe timpul nopții, pe raza UAT Jirlău și Galbenu (zona în care a fost sesizată prezenta ursului) au patrulat trei echipaje ale IJJ Brăila și patru echipaje ale IPJ Brăila. Acestea au avut în dotare mijloace de observare pe timp de noapte.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro