Mergi la conţinutul principal

După o luptă de 7 ani cu leucemia, Măriuca a plecat la ceruri

• inima Mariei Vâlcu a încetat să mai bată pe 14 septembrie • înmormântarea va avea loc joi, 19 septembrie, la ora 12.00, la Biserica “Sf. Filofteia” din Chercea

 

Un înger s-a întors în cer! La numai 10 ani, Maria Andreea Vâlcu a plecat la ceruri, inima ei încetând să mai bată pe 14 septembrie, la clinica Bambino Gesu din Italia, acolo unde urma un tratament pentru a învinge leucemia. O boală grea, o luptă şi mai grea, un destin crunt cu care Măriuca, aşa cum o alintau părinţii şi apropiaţii, s-a luptat şapte ani.

Toată viaţa fetiţei a fost o luptă cu boala, încă de la 3 ani. În decembrie 2012, perioadă în care lumea se pregăteşte de sărbătorile de Crăciun, Măriuca era diagnosticată cu leucemie acută limfoblastică de tip B. Timp de 3 ani (2012-2015) a urmat un tratament citostatic, având o evoluţie favorabilă ulterioară. Din nefericire, în mai 2017 a suferit o recădere clinică şi hematologică în spitalul din Târgu Mureş, fiind transferată la spitalul pentru copii din Timişoara pentru continuarea chimioterapiei. Şase luni mai târziu, în noiembrie 2017, a suferit primul transplant de măduvă care nu a grefat deoarece s-a activat virusul CMV (virus care afectează celulele sistemului imunitar). Pe 1 ianuarie 2018 a suferit un al doilea transplant de celule stem, însă grefa a fost distrusă de virusul EBV, virus care i-a adus Măriucăi şi trei săptămâni de suferinţă deoarece fetiţa avea febră şi frisoane.

După cinci luni petrecute în spitalul din Timişoara, în luna martie 2018, aceasta a fost transportată de urgenţă în Roma, Italia, la Spitalul pediatric. La două săptămâni de la sosirea în Italia, Maria a suferit cel de-al treilea transplant haplo de la mamă, care, din păcate, nu a grefat. Starea fetiţei nu s-a îmbunătăţit după operaţie şi în luna august s-a confirmat că boala a recidivat. Au urmat noi terapii şi deşi a trecut prin chinuri cumplite, Măriuca a găsit puterea să zâmbească şi să lupte mai departe. Din păcate, fetiţa s-a îmbolnăvit de pneumonie inflamatorie, iar trupul ei deja slăbit în urma atâtor tratamente nu a mai găsit resursele de a se vindeca.

Pe 14 septembrie, de Ziua Sfintei Cruci, Dumnezeu a luat de pe umerii Măriucăi o cruce tare grea, o cruce pe care a dus-o şapte ani.

Cei care vor să îşi ia bun rămas de la Măriuca o pot face joi, la ora 12.00, la Biserica “Sfânta Filofteia” din Chercea, atunci când va avea loc înmormântarea.

Cotidianul “Obiectiv - Vocea Brăilei” a aflat de povestea Mariei în urmă cu un an, atunci când rudele fetiţei ne-au cerut ajutorul în vederea organizării unei campanii umanitare prin care să poată strânge bănuţii necesari plecării la spitalul din Italia. Lucrurile s-au aşezat în aşa fel încât printr-o donaţie generoasă s-au acoperit toate costurile deplasării, însă noi am continuat să ţinem legătura cu familia acesteia. Şi mare i-a fost bucuria când, de Crăciun, Măriuca a primit un cadou la care doar visa: un laptop. Iar cadoul a fost cumpărat din donaţiile făcute de voi în cadrul campaniei “Un înger de Crăciun!”. Noi am fost atunci pentru o zi îngeri pentru Măriuca. Acum, ea va fi înger pentru noi!

 

Odihneşte-te în pace, în braţele lui Dumnezeu, copil curajos!

Drum lin către Ceruri!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro