Mergi la conţinutul principal

După faptă şi răsplată: 7 ani de puşcărie, pentru că i-a crăpat capul unui consătean

Sentinţă în procesul tânărului cu apucături criminale, din localitatea Sătuc, comuna Galbenu, care, în primăvara aceasta, a fost la un pas să-şi omoare consăteanul cu sapa, desfigurându-l.
Zilele trecute, judecătorii Tribunalului Brăila l-au condamnat pe Marian Ionuţ Baciu, în vârstă de 21 de ani, din localitatea manţionată, la o pedeapsă rezultantă de 7 ani închisoare şi 4 ani pedeapsă complementară constând în interzicea unor drepturi civile, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor. Pedeapsa include o condamnare de 2 ani de închisoare cu suspendare condiţionată (din anul 2013), agresorul de la Sătuc fiind recidivist.
Judecătorii au dispus, de asemenea, obligarea inculpatului la plata unor daune morale de 45.000 lei către bărbatul pe care l-a atacat şi i-a crăpat capul fără motiv, Ionel Chiscari, la care se adaugă 2.000 lei daune materiale. Marian Ionuţ Baciu va plăti vrând-nevrând despăgubiri de peste 20.000 lei şi Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijirile medicale acordate victimei. Alte despăgubiri vor fi plătite Serviciului de Ambulanţă Judeţean Brăila (SAJ).
Potrivit sentinţei de condamnare pronunţată de Tribunalul Brăila, Florin Stelian Baciu, coinculpat în acelaşi dosar penal, din aceeaşi localitate brăileană, va executa o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe şi-i va plăti victimei, Ionel Chiscari, 1.000 lei daune morale.
Demn de menţionat este faptul că ambii inculpaţi au fost condamnaţi cu executare în penitenciar. Marian Ionuţ Baciu a declarat apel împotriva sentinţei judecătoreşti, astfel că dosarul penal a fost trimis Curţii de Apel Galaţi.
Reamintim că în ziua de miercuri, 13 mai 2015, la solicitarea magistraţilor procurori, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 30 de zile, a inculpatului Marian Ionut Baciu, în vârstă de 21 de ani, reţinut pe ordonanţă pentru savârşirea infracţiunii de tentativă de omor. În acea zi, procurorul care a supravegheat cercetările şi care l-a audiat pe infractor ne-a precizat: "Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în seara zilei de 11 mai 2015, inculpatul Baciu Marian Ionuţ i-a aplicat persoanei vătămate C. Ionel o lovitură cu sapa în zona capului, provocându-i o plagă delabrantă cu fractură cominutivă fronto - parietală dreapta, leziuni ce necesită 40 - 45 de zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Leziunile cauzate îi pun persoanei vătămate viaţa în primejdie. Cercetările continuă, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale".
Agresiunea din ziua de 11 mai 2015 s-a petrecut în Sătuc, comuna Galbenu, localitatea de domiciliu a celor implicaţi, victimă şi agresori.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro