Mergi la conţinutul principal

Dr. Mihail Iugulescu, noul manager al Spitalului Judeţean Brăila

Noul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila este dr. Mihail Iugulescu, cel care a asigurat, în ultimele două luni, interimatul la conducerea unităţii. Joi, acesta a susţinut examenul pentru ocuparea funcţiei de conducere, iar în urma probelor parcurse a obţinut nota 8.93. Oricum, actualul manager a fost singurul candidat care şi-a depus dosarul pentru funcţia respectivă. "În urma susţinerii concursului pentru ocuparea funcţiei de manager la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila a fost declarat admis candidatul dr. Mihail Iugulescu, cu nota finală 8.93", se arată în anunţul afişat la spital, semnat de preşedintele comisiei de concurs.
Concursul s-a desfăşurat în două etape: prima, eliminatorie, a fost cea de verificare a îndeplinirii, de către candidaţi, a condiţiilor stabilite în publicaţia de concurs, iar a doua, cea de susţinere a probelor. Această etapă a cuprins proba scrisă, eliminatorie, şi proba de susţinere a proiectului de management. Nota minimă de promovare a fiecărei probe de evaluare era 7, iar media finală cel puţin 8.
Fostul manager al unităţii spitaliceşti, Rodica Sin, a demisionat din funcţie pe 14 martie, conducerea interimară fiind prelută de dr. Mihail Iugulescu, la acea dată director medical al Spitalului Judeţean.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro