Mergi la conţinutul principal

Două eleve din Brăila premiate la Olimpiada Internațională de Limba Engleză

• Daria Madadi, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu”, a câștigat premiul III la această competiție, iar Amalia Popîrțac, elevă în clasa a X-a la Colegiul Național “Gh. M. Murgoci” a câștigat mențiune la proba individuală și locul II la proba pe echipe

 

Anul școlar 2023-2024 a început cum nu se putea mai bine pentru două eleve de liceu din Brăila. Este vorba despre Daria Madadi și Amalia Popîrțac, cele două fiind premiate la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, competiție destinată elevilor de liceu care studiază limba engleză ca limbă modernă.

Daria Madadi este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național “Nicolae Bălcescu” și a câștigat premiul III la olimpiadă, la proba individuală. Amalia Popîrțac este elevă în clasa a X-a la Colegiul Național “Gheorghe Munteanu Murgoci” și a câștigat mențiune la proba individuală și locul II la proba pe echipe.

“Daria Madadi confirmă competența și performanța la limba engleză, conturate încă din gimnaziu la Colegiul Național «Nicolae Bălcescu». Continuând cu liceul, devine imbatabilă, prin premiul al III-lea la Olimpiada Internațională de Limba engleză, rezultat pe care, credem, îl va depăși anul acesta! Talent, orgoliu intelectual, dublat de studiu intens, efort până la sacrificiu, cultură vastă! Admirație și susținere unei intelectuale de mare viitor! Felicitări!”, au transmis reprezentanții Colegiul “Bălcescu” printr-un mesaj postat în mediul online.

“La prima ediție a Olimpiadei Internaționale de Limba engleză, lotul României a câștigat foarte multe premii, dovadă a excelentei pregătiri a acestor tineri pasionați de limba și literatura engleza. Amalia Popîrțac, componentă a lotului, obține mențiune la individual și premiul II cu echipa la proiect. Felicitări Amaliei pentru pasiunea ei, pentru motivația și preocuparea constantă în a-și perfecționa cunoștințele de limbă engleză!”, au transmis și reprezentanții Colegiului “Murgoci”.

Olimpiada a reunit 58 de elevi din șapte țări - Portugalia, San Marino, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova, Letonia și România, care au concurat la trei niveluri lingvistice ( B1, B2 și C1), la cele două probe, una individuală având patru părți (Use of English, Listening, Creative writing și Speaking) și una pe echipe (prezentarea în format digital a răspunsului creativ la o operă literară - Literary text mediation).

După cum a transmis și Ministerul Educației, întreg lotul României a obținut rezultate excelente la Olimpiada Internațională de Limba Engleză, competiție găzduită chiar de România, în perioada 10-17 septembrie, la București.

Lotul Romaniei a fost format din opt elevi, iar palmaresul echipei numără trei premii I, un premiu II, două premii III și două mențiuni la proba inidivuală, plus un premiu II și o mențiune la proba pe echipe.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro