Mergi la conţinutul principal

Dosarul «Cămătarii», reţeaua Sgîrcitu, repus pe rolul instanţei

procesul în care interlopul Titi Sgîrcitu şi acoliţii săi sunt cercetaţi pentru  cămătărie, şantaj şi spălare de bani, a fost într-o pauză, asta din cauza pendemiei Covid • la data de 20 mai, instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei penale în care inculpaţii de bază sunt Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Ştefan Liliana Valentina, fostă Sgîrcitu • gruparea infracţională a fost destructurată de DIICOT, la sfârşitul lunii octombrie 2016, 8 membri fiind săltaţi de acasă şi duşi la arest • inculpaţii luau casele oamenilor care făceau greşeala de a se împrumuta la ei

 

În perioada stării de urgenţă, impusă din cauza pandemiei Covid, inculpaţii din reţeaua “Sgîrcitu” au stat liniştiţi, tocmai pentru că judecata în dosar a fost suspendată. Numai că, acum se reia procesul în care inculpatul principal este chiar liderul interlop Titi Sgîrcitu, plus fosta lui soţie şi alţi acoliţi. Membrii grupării au lăsat fără case mai multe persoane, asta după ce acestea se împrumutau de bani la cămătari şi ajungeau apoi să nu mai poată achita dobânzile masive. Şantajaţi şi ameninţaţi, împrumutaţii semnau contractele pentru vânzarea locuinţelor. Gruparea infracţională a fost destructurată de DIICOT, la sfârşitul lunii octombrie 2016, 8 membri fiind săltaţi de acasă şi duşi la arest. Inculpaţii au scăpat apoi de măsurile preventive, astfel că şi-au putut vedea liniştiţi de viaţă.

 

Astfel, după cum se arată pe site-ul Tribunalului Brăila, la data de 20 mai, instanţa a dispus repunerea pe rol a cauzei penale privind pe inculpaţii Sgîrcitu Titi, Croitoru Ion, Croitoru Lenuţa, Ştefan Liliana Valentina ( fostă Sgîrcitu), Pană Maria, Pană Dumitrel, Ştefan Claudiu Daniel. Termenul de judecată a fost stabilit pentru data de 9 iunie. Procesul a fost oprit în data de 7 aprilie, când judecătorii au constatat că a intervenit suspendarea de drept a cauzei penale privind pe inculpaţii menţionaţi, în temeiul art. 43 alin. 2 din Decretul Prezidenţial nr. 195/16.03.2020 privind declararea stării de urgenţă pe teritoriul României.

Reamintim că, la data de 14 aprilie 2017, procurorii de la Structura Centrală a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor: Titi Sgîrcitu, Ion Croitoru, Lenuţa Croitoru, Liliana Valentina Ştefan (fostă Sgîrcitu), Maria Pană, Dumitrel Pană şi Claudiu Daniel Ştefan. Potrivit achetatorilor, la sfârşitul anului 2008, premergător comiterii infracţiunilor menite să prejudicieze Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (Dosarul “Ahmeya”), inculpaţii nominalizaţi au conceput şi dezvoltat o “grupare criminală”, obiectivul primordial al acesteia fiind  comiterea unor infracţiuni de violenţă împotriva persoanelor cărora în prealabil le fuseseră acordate împrumuturi băneşti cu dobândă. Persoanele care făceau greşeala de a se împrumuta la gruparea “Sgîrcitu”, aveau apoi parte de experienţe traumatizante, din care nu lipseau ameninţările, ceea ce îi determina pe oameni să îşi dea propriile case, acesta fiind şi scopul membrilor grupării.

Astfel, erau identificate persoane vulnerabile financiar cărora le erau acordate sume de bani cu titlu de împrumut, pentru care erau percepute dobânzi într-un procent de 9-10% din suma împrumutată. Pentru garantarea plăţii împrumutului şi a dobânzilor erau alocate garanţii imobiliare, fie la momentul încheierii contractului, fie pe parcursul derulării acestuia. Profitând de imposibilitatea debitorilor de a mai achita dobânzile masive solicitate, inculpaţii impuneau, prin constrângere, încheierea unui contract de vânzare-cumpărare a unui imobil.

Procurorii au mai arătat faptul că, dacă aceste presiuni nu aveau rezultatul urmărit, inculpaţii Sgîrcitu Titi şi Croitoru Ion apelau la ameninţări cu acte de violenţă fizică sau chiar la acte de violenţă fizică pentru a intra în posesia banilor care le erau datoraţi. “Întrucât inculpatul Sgîrcitu Titi era cunoscut la nivelul municipiului Brăila ca o persoană violentă, cu o poziţie influentă în lumea interlopă, victimele au dat curs solicitării de a restitui sumele împrumutate şi dobânzile, în aparenţă de bunăvoie şi liberi de orice constrângere. În realitate, era suficient ca victimelor să li se transmită că va interveni inculpatul Sgîrcitu Titi, pentru a li se crea convingerea că inculpaţii sunt dispuşi să acţioneze fie împotriva integrităţii lor fizice sau morale, fie împotriva patrimoniului, dacă nu vor obţine efectul dorit”, au stabilit procurorii DIICOT.

Inculpaţii din acest dosar sunt acuzaţi de comiterea mai multor infracţiuni, camăta, şantajul şi spălarea de bani fiind în top. La sfârşitul lunii octombrie 2016, grupul infracţional a fost destructurat de DIICOT, toată gaşca lui Sgîrcitu, adică unchi, mătuşe, verişori, fraţi, care proveneau însă din familia fostei soţii, fiind săltaţi de acasă şi trimişi în spatele gratiilor. La scurt timp, cei arestaţi, în frunte cu liderul Titi, au scăpat.

În urma percheziţiilor efectuate, în octombrie 2016, de poliţişti şi procurori, în locuinţa soţilor Sgîrcitu s-au găsit teancuri de contracte de vânzare-cumpărare, donaţie şi chei de apartamente, toate etichetate, evident pentru a se şti de unde provin.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro