Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Doar 4% dintre lucrarile de la Testele Nationale au fost contestate

Duminica, dupa-amiaza, s-au afisat in toate cele 13 centre de examinare rezultatele Testelor Nationale. Judetul Braila a reusit si in acest an sa mentina performanta de anul trecut, promovabilitate peste 80%, ceea ce creeaza premisele pentru un loc bun in ierarhia finala de la nivel national. Anul trecut promovabilitatea a fost de 82% si ne-am situat intre primele zece judete din tara. Din cei 3.645 de elevi care au absolvit clasa a VIII-a, ca si anul trecut, au participat la examen 2.544, adica aproximativ 70%. Si anul trecut situatia a fost aceeasi, elevii care nu s-au prezentat fiind corigenti sau pur si simplu nu s-au mai inscris la Testele Nationale, vizind sa se inscrie direct la Scolile de Arte si Meserii, fara sa-si mai incerce norocul pentru a ocupa un loc la liceu.
Tot duminica s-au depus si contestatiile. Aici rezultatele sint mai bune decit anul trecut, adica s-au contestat numai 4% dintre lucrari, fata de 5,5% cite s-au contestat anul trecut. Cele mai multe contestatii s-au depus la disciplina matematica, 162, la limba romana s-au depus 96 de contestatii, de aproape doua ori mai putine decit anul trecut. La geografie au fost contestate doar 25 de lucrari din 2.040, iar la istorie s-au contestat 13 din 467.
Din datele centralizate la nivel judetean si pe discipline se poate remarca faptul ca matematica a pus cele mai multe probleme candidatilor, desi profesorii de specialitate au apreciat ca subiectele au fost usoare si ca nota cinci se putea lua extrem de usor. "Sint si cazuri exceptionale de copii care au picat din cauza matematicii, la celelalte discipline obtinind note mari. Aceste situatii sint adevarate tragedii care se intimpla din cauza emotiilor foarte mari de la examen. Acesti copii, probabil, au fost la primul examen, iar lipsa de experienta in sustinerea examenelor se simte. Rezultatele finale le vom da publicitatii abia dupa rezolvarea contestatiilor", a explicat inspectorul responsabil cu imaginea Inspectoratului Scolar, prof. Maria Stefan.
La nivel judetean, pe ansamblu, mai mult de jumatate dintre medii s-au situat in intervalul 7.00 - 8,99. Note minime de promovabilitate au fost doar 132, in intervalul 9.00 - 9.99 au fost 391 de medii, iar elevi care sa promoveze cu media zece au fost trei.
Cele mai multe note mari au fost la geografie, unde peste jumatate dintre candidati au obtinut note intre 8.00 - 9.99. Tot aici au fost si cele mai multe note de zece, 156, care reprezinta 7,6% din totalul lucrarilor. La istorie, s-au obtinut 35 de note de zece din totalul de 467 de lucrari, adica 7,5% dintre elevi au reusit sa obtina nota maxima, insa spre deosebire de geografie, la istorie majoritatea notelor s-a situat in intervalul 6.00 - 7.99. La limba romana aproape jumatate dintre candidati au obtinut note intre 7.00 - 8,99 si s-au obtinut 11 note maxime. La matematica, desi majoritatea notelor s-au situat in intervalul 5.00 - 6,99, au fost mult mai multe note de zece, 76, adica 3% dintre elevi au reusit performanta de a rezolva problemele fara greseala.
Aceste rezultate sint preliminare, pe 28 iunie urmind sa se publice rezultatele finale. Atunci Inspectoratul Scolar va pune la dispozitie si o situatie cu promovabilitatile finale ale scolilor.




Categorie articol: 

Comentarii