Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Doamne, câţi bani din salariu se duc la stat!

Cu uimire, cu tristete, cu frustrare sau pur şi simplu ca o constatare seacă, aceasta pare a fi revelaţia marii revoluţii fiscale marca PSD. Aud tot mai des în jurul meu discuţii de genul acesta, de parcă abia acum românul a văzut pentru prima dată fluturaşul de salariu şi a aflat cum se împarte, de fapt, venitul său. Parcă abia acum, când aşa zisa contribuţie a patronului a sărit din schemă şi totul a rămas pe umerii lui, iar pe fluturaş se vede exact suma totală, brută, pe care o poate compara cu ce primeşte efectiv în mână, realizează şi angajatul român adevărata dimensiune a „robiei financiare” la care îl supune statul. Ăla pe bune, nu cel paralel. Dar nu faptul că-ţi împarţi juma-juma veniturile cu bugetul pare să deranjeze cel mai tare. Asta-i regula dintotdeauna şi de pretutindeni, aşa supravieţuieşte o ţară, din taxe şi impozite. Problema la români este alta: cotizezi bani cârcă, dar ce primeşti înapoi? Păi... să vedem!

Educaţie – profesori şi elevi deopotrivă nemulţumiţi, frustraţi, închişi într-un cerc vicios în care până şi profesionalismul şi performanţa sunt relative. De exemplu cine e profesor bun? Un profesor de elită, care scoate olimpici pe bandă rulantă, dar care la clasă nu face nimic? „Prostimea” nu-l interesează, cine vrea să-nveţe s-o facă după ore, contra cost. Sau un profesor dedicat, dintr-un amărât de sat, care nici nu visează medalii şi diplome, dar care reuşeşte cu eforturi uriaşe să scoată la liman 10 – 20 de elevi de nivel mediu care trec de evaluarea naţională şi intră la liceu? Intră, că de ieşit, Dumnezeu cu mila! Adică să-i ţină părinţii sănătoşi, că pentru stat copiii aceştia nu sunt o prioritate. Cine e un elev de succes? Unul eminent, care nu-şi găseşte de muncă ori lucrează pe te miri ce, sau unul mediocru, dar cu spate, care urcă spre vârf într-un an cât alţii în şapte. Ce mai primim? Infrastructură. Adică sute de şcoli care au încă WC-ul în curte şi cară apă cu găleata. Iar despre dotări... chiar şi din unităţile de elită ies copiii după 12 ani de studiu şi numără pe degete câte ore au făcut efectiv într-un laborator.

Sănătate – tocmai mă uitam pe 4 martie la un reportaj care trăgea un semnal de alarmă: la un cutremur nu foarte mare, peste 30% dintre spitalele din România n-au nicio şansă să rămână în picioare. Dotări? Investiţii? Fiţi convinşi, că ce se întâmplă în spitalul nostru judeţean nu e nici pe departe o excepţie, e regula – investiţii incoerente, nefinalizate, gândite pe genunchi astfel încât să aducă profituri doar firmelor de casă. Aparatură de miliarde care zace prin subsoluri, medici dăruiţi pe care sistemul îi ejectează pentru că nu închid ochii la golănii, deseori criticaţi de nişte mediocri lingăi, care din banii spitalului îşi întreţin şi nevasta şi amantele şi neamurile până la a şaptea spiţă. Salarii? Degeaba încearcă să-i momească acum cu majorări substanţiale, cancerul din sistem e într-o formă mult prea avansată ca lucrurile să se rezolve doar cu asta. Când o operaţie complicată făcută de o echipă de top e sub semnul întrebării din cauza calităţii aţei chirurgicale, orice comentariu e în zadar. Când un medic chirurg de renume se plânge de calitatea mănuşilor.. despre ce să vorbim?

Agricultură - Din avion, acesta pare un domeniu în care s-a investit destul de bine. Dar cum subiectul de astăzi nu este despre calităţile manageriale ale fermierilor ci despre ce şi cât din banii pe care-i dăm lună de lună statului se întorc la noi, contribuabilii, eu atât vă spun: poate să aloce într-un an tot PIB-ul numai agriculturii, câtă vreme pe mesele noastre ajung aceste mizerii impropriu numite alimente, pline de e-ri, b-uri, c-uri, pesticide şi otrăvuri la kilogram, pe care le cumpărăm cu bani grei, subvenţia nu e nici pentru fermieri, nici pentru producătorii din industria alimentară, nici pentru consumatori. Este, de fapt, un sprijin mascat tot pentru sectorul de mai sus. Căci, lăsând liber agricultorilor şi procesatorilor să scoată pe piaţă aceste mizerii, sfântul stat nu face altceva decât să îi transforme în furnizori de „materie primă” pentru spitale şi miliardarii din sănătate. Dacă adăugăm şi importurile, tabloul e complet. De aceea Cercetarea, din orice domeniu, dar mai ales din zona aceasta, a fost distrusă cu bună ştiinţă. Te puteai trezi oricând cu un nebun care să explice ce mama naibii reprezintă restul de 10% din super - extra - mega salamul care conţine 90% carne, dar şi care-i treaba cu difosfaţii, trifosfaţii şi agenţii de întărire.

Acum, dacă tot ne-am trimis copiii la şcoală, ne-am făcut un set de analize şi am păpat şi un mic dejun copios, să plecăm puţin la plimbare. Cum pe unde? Pe drumuri, şosele, autostrăzi. Dacă vă e mai comod, putem să luăm şi trenul. Aaaa... Mai bine căruţa? E şi asta o variantă. Într-o ţară în care „statul” este dispus să cheltuiască 6% din PIB (dublul bugetului Educaţiei) pentru o autostradă de 53 km şi nimeni din Transporturi ori Finanţe nu vede nimic suspicios, e clar că aveţi dreptate şi singura variantă viabilă rămâne căruţa. Şi pluta pe Dunăre. Că banii noştri, oricum se duc pe apa Sâmbetei!

Ce mai, un haos desăvârşit şi o prosteală pe faţă. Şi la Protecţia socială, unde dacă munceşti doar 10 -15 ani ai toate “şansele” să te alegi c-o pensie mai mică decât venitul minim garantat, şi la Mediu, şi la Energie şi la  Economie, unde pădurile, terenurile, resursele, patrimoniul, apele se joacă la ruletă, pe sub mână, şi la, şi la... Dar e un haos special creat şi întreţinut în care banii ăştia, mulţi, puţini, colectaţi de la mine, de la tine, să îşi piardă uşor urma. Pentru că, de fapt, asta este miza: bunăstarea aleşilor şi cocoţaţilor, cu orice chip şi prin orice mijloace, inclusiv prin subjugarea Justiţiei. Şi ne mai întrebăm de ce înnebunim pe capete... Ceea ce, sincer, nici nu-i chiar aşa de rău. La urma urmei, doar un nebun poate să mai creadă că păstrând actuala clasă politică ţara asta mai are vreo şansă să se facă bine.




Categorie articol: 

Comentarii