Mergi la conţinutul principal

Directorul Muzeului „Carol I”, reprezentantul Brăilei la omagierea eroilor căzuți la Țiganca, în Războiul din Răsărit

* joi, de Ziua Eroilor, directorul intermiar al Muzeului Brăilei, dr. Costin Croitoru, a fost alături de frații noștri de peste Prut * dr. Croitoru a încheiat un protocol de colaborare cu Universitatea de Stat „B. P. Hașdeu” din Cahul și a participat la slujba de pomenire a eroilor români căzuți la Țiganca, unde sunt înmormântați și brăilenii Gheorghe Ioan Pascu, din Ianca, și Tiberiu Radu, din Bertești

 

 

 

 

Omagiu adus eroilor căzuți în luptele de la Țiganca din Al Doilea Război Mondial, care s-au sacrificat pentru eliberarea Basarabiei de sub ocupație bolșevică.

Joi, 10 iunie, de Ziua Eroilor - în marea sărbătoare creștină a Înălțării Domnului - Presafințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, a oficiat o slujbă de pomenire a eroilor căzuți în luptele de la Țiganca, în prezența reprezentanților Ambasadei României la Chișinău, ai Consulatului General al României la Cahul și ai Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu” din același oraș basarabean. La eveniment a fost prezent și directorul Muzeului Brăilei „Carol I”, dr. Costin Croitoru, care a răspuns, astfel, invitației făcute de PS Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud.

„În Cimitirul de Onoare de la Țiganca, alături de mulți eroi cunoscuți și necunoscuți, se odihnesc și soldații brăileni Gheorghe Ioan Pascu, din Ianca, și Tiberiu Radu din Bertești. Cinste eroilor care s-au sacrificat pentru împlinirea idealurilor noastre naționale!”, a precizat directorul muzeului brăilean.

În aceeași zi, 10 iunie, a fost semnat Acordul de Colaborare între Universitatea de Stat „B.P. Hașdeu” din Cahul, reprezentată de Sergiu Cornea, rector, și Muzeul Brăilei „Carol I” reprezentat de dr. Costin Croitoru, manager interimar.

„Scopul acordului constă în păstrarea și valorificarea patrimoniului cultural, istoric, etnografic și arheologic din Republica Moldova și din România. Parteneriatul va contribui la dezvoltarea unor relații de colaborare, în vederea derulării unor activități ce au drept scop îmbunătățirea și eficientizarea participării ambelor instituții la dezvoltarea profesională de educaţie a tinerilor specialiști. Instituțiile au un bogat parcurs comun și sperăm că semnarea acestui acord va impulsiona realizarea unei variate game de activități comune”, a precizat, imediat după semnarea procolului, dr. Costin Croitoru.

Reamintim că, la 22 de iunie 1941, România a intrat în cel de-Al Doilea Război Mondial împotriva Uniunii Sovietice, acest act reprezentând, de fapt, un răspuns la răpirea de către sovietici a Basarabiei, Nordului Bucovinei şi a unei părţi din ţinutul Herţa, la 28 iunie 1940. Mareșalul Ion Antonescu a ordonat Armatei Române să treacă Prutul şi să elibereze Basarabia şi Bucovina de sub jugul bolşevic.

După ce milioane de români din Bucovina şi din Basarabia au fost deportaţi în lagărele din Siberia - imediat după răpirea teritoriilor românești - nemulţumirea compatrioţilor de peste Prut a dus la apariţia unui conflict armat între soldaţii români şi cei sovietici. În timpul bătăliei de la Ţiganca, peste 10.000 de soldaţi români au murit sau au fost daţi dispăruţi, aceasta fiind considerată de istorici una dintre cele mai sângeroase bătălii date de români pentru reîntregirea ţării.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro