Nu trebuie să fii nici foarte inteligent, nici deosebit de cult, nici vedetă rock şi nici mare iubitor de animale ca să-ţi dai seama că două dintre cele trei soluţii par a avea probleme. Eutanasierea, de pildă, oricum am privi-o, este un act de violenţă. Omul are o sensibilitate crescută faţă de orice acte de violenţă îndreptate asupra vieţii. Unii oameni, convinşi că aşa i-a făcut Dumnezeu, au o sensibilitate firească în faţa unei asemenea soluţii şi militează, chiar şi în situaţiile delicate şi contradictorii, pentru o soluţie care să excludă măcelul. Dar am o veste bună şi pentru darwinişti, cei convinşi că sunt nişte maimuţe evoluate: chiar şi cimpanzeii, care au dovedit în vreo câteva mii de ani că, până la urmă, nu-i interesează calculatorul, se îngrozesc când văd intrând prin pădurile lor o hoardă de oameni care împuşcă de-a valma orice formă de viaţă ce le iese în cale. A doua soluţie cu probleme, capturarea şi găzduirea în adăposturi, ridică, în primul rând, o problemă practică şi, în al doilea rând, o problemă de "etică". Problema practică rezidă din adevărul - spus fără ranchiună şi cu o doză de umor - că noi abia putem organiza cinci oameni într-o coloană, darămite să reuşim performanţa de a face să trăiască în limitele normalului vreo câteva mii de câini băgaţi între nişte plase. Cât priveşte problema "eticii", aici am o întrebare: câţi dintre dumneavoastră au văzut un adăpost pentru câini, executat cu "tehnică" şi "ştiinţă românească"? Eu am văzut unul. Nici acum n-am scăpat de imaginea apocaliptică, terifiantă a unor scene demne de ecranizările horror . Urlete, schelălăituri, câini izbindu-se de plase, paznici cu cizme de cauciuc şi bâte, o mizerie de nedescris. Apoi: un câine, cu coastele ţîşnite prin piele, tocmai era în agonie, altul era în călduri, altul... şi nu mai continui. Un loc numai bun să-ţi duci copilul şi să-i spui: uite, tată, cum se rezolvă problemele, bagă la cap, o să creşti şi o să trebuiască să iei şi tu decizii, ca un om mare, ca un bărbat!
Cea de-a treia soluţie - sterilizarea şi eliberarea pe străzi - pare a fi singura la capătul căreia să se poată spună: cei care au luat această decizie au puterea de judecată a unor oameni maturi, sunt sănătoşi psihic şi sufleteşte. Probabil că această soluţie este şi cea mai complicată, nu zic nu! Şi poate că este şi cea mai costisitoare, nu ştiu! Ceea ce mă bucură este faptul că, din numărul total de voturi, 65% au fost pentru această soluţie. Iar în oglindă cu această poziţie, ar fi mai mult ca necesară şi poziţia primarului Simionescu. O poziţie clară, tranşantă, fără niciun dubiu, o poziţie a omului Simionescu. În această chestiune delicată nu se mai pot face calcule electorale sau să se invoce democraţia. După cum se vede, nu prea ştim ce să facem cu viaţa, fie ea şi a câinilor. Cu a oamenilor, ce să mai vorbim...
Mă rog! Dacă sunt dubii cu privire la cum trebuie să reacţioneze omul în faţa unei asemenea situaţii, există şi soluţia ruşinoasă, dar sănătoasă, de a întreba, dacă nu te pricepi. Prin mail sau prin telefon, reprezentanţii primăriei pot contacta marile organisme europene de protecţie a animalelor şi să ceară consiliere. Nu trebuie decât puţintică engleză. Indivizii care lucrează acolo nu sunt, aşa cum se crede pe la noi, nişte cretini care urăsc oamenii şi pun pampoane la crocodili. Nu, oamenii sunt specializaţi şi au şi experienţa necesară, tocmai în a rezolva astfel de probleme complicate, pe care noi, încă, nu le putem descurca...
Am speranţa că soluţia va fi una înţeleaptă şi cu puţin suflet.
