Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

De ce caută Spitalul Judeţean şefi de secţii

• motivele pentru care au fost scoase la concurs cele nouă posturi de şefi de secţie în SJU sunt variate: fie le-a expirat mandatul de 3 ani, fie medicii care ocupau aceste funcţii nu mai lucrează în spital ori s-au pensionat

 

În urma publicării articolului “Spitalul Judeţean caută nouă şefi de secţie”, au apărut întrebări din partea cititorilor referitoare la medicii care ocupau acele posturi. Pentru a lămuri lucrurile, redactorii “Obiectiv - Vocea Brăilei” au stat de vorbă cu managerul unităţii sanitare, care ne-a explicat că unii doctori au plecat din spital, alţii s-au pensionat, iar altora pur şi simplu li s-a terminat mandatul de 3 ani pentru funcţia de şef de secţie. Specialităţile pentru care au fost scoase la concurs funcţiile de şef de secţie sunt: Oncologie, Cardiologie, Gastroenterologie, Pediatrie, Neonatologie, Anestezie Terapie Intensivă I, Anestezie Terapie Intensivă III, Hematologie şi Medicină Internă-Cronici.

La Oncologie, cel care a fost şef de secţie până spre finele anului trecut a fost dr. Cosmin Boldeanu. Medicul a plecat din echipa Spitalului Judeţean, acceptând o ofertă din străinătate. De atunci, postul a mai fost scos la concurs o dată, în primăvara lui 2018, însă nu s-a înscris niciun candidat, potrivit managerului Delia Râşnoveanu. Acum, s-a decis din nou scoaterea la concurs a postului. La Cardiologie, dr. Bogdan Minescu a fost şef de secţie până în vara acestui an, când s-a pensionat. În prezent, medicul nu mai profesează în unitatea sanitară. La Gastroenterologie, a fost şef de secţie dr. Corneliu Talancă până în primăvara acestui an, când i-a expirat mandatul. Postul a mai fost scos la concurs la acea dată, însă nu s-a prezentat nimeni. Şi la secţia Pediatrie e aceeaşi situaţie. A expirat mandatul dr. Mariana Chiriacescu, iar în primăvară când a fost organizat concursul, nu s-a înscris niciun candidat.

Pentru secţia Neonatologie, postul se scoate la concurs ca urmare a pensionării dr. Vaso Gheonea şi, deşi încă profesează în spital, contractul nu-i mai permite să fie şef de secţie. La ATI III, a expirat mandatul medicului Laura Ichim. Situaţia se regăseşte şi la ATI I.

În ceea ce priveşte Hematologia şi Medicina Internă-Cronici, acestea au funcţionat drept compartimente, conduse de medici coordonatori, iar acum au fost transformate în secţii de sine stătătoare şi, din acest motiv, se caută şefi de secţie.

Reamintim că perioada de desfăşurare a concursului este 27 noiembrie - 4 decembrie 2018, concurs care are trei etape: interviu, probă scrisă şi probă clinică sau practică. Până pe data de 2 noiembrie inclusiv, se fac înscrieri la sediul unităţii din şos. Buzăului. La concurs, se pot prezenta medici cu o vechime de cel puţin 5 ani în specialitatea postului, specialitate pe care o practică în mod curent şi în care sunt confirmaţi prin Ordin al MSP (vechimea în specialitate decurge de la data confirmării şi încadrării ca medic specialist). Persoanele care au fost sancţionate în ultimii 2 ani de unităţile angajatoare ori de Colegiul Medicilor din România nu se pot înscrie pentru aceste posturi.

Mai multe informaţii despre concurs, structura proiectului ce trebuie prezentat, dar şi bibliografia sunt disponibile pe site-ul Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, secţiunea Cariere.




Categorie articol: 

Comentarii