Mergi la conţinutul principal

De 1 Iunie, copiii vor să le redea bucuria altor copii

• astăzi au loc două acţiuni caritabile, în scopul de a-i ajuta pe alţi copii din Brăila aflaţi în mare nevoie • la Liceul “Perpessicius” are loc Târgul “Să fim pentru o zi, cu toţii copii”, iar fondurile strânse vor merge la Cristian Filip • la Şcoala “Fănuş Neagu” are loc evenimentul “Copii pentru copii”, banii donaţi fiind apoi direcţionaţi pentru cauza Giuliei, fetiţa de doi anişori bolnavă de leucemie, şi a Ştefaniei, o elevă a şcolii bolnavă de cancer

 

Cu ocazia zilei de 1 Iunie, mai mulţi elevi din Brăila şi-au unit forţele pentru a-i ajuta pe alţi copii aflaţi în mare suferinţa. Astăzi, la două unităţi de învăţământ din Brăila au loc activităţi caritabile, la care sunt aşteptaţi să participe toţi elevii, părinţii, profesorii şi brăilenii cu suflet mare ce vor să vină în sprijinul unor copii care se luptă zi de zi pentru supravieţuire.

Astfel, la Liceul “Perpessicius”, începând cu ora 12.30, sunteţi invitaţi la Târgul de jucării handmade “Să fim pentru o zi, cu toţii copii”. Pe lângă produsele expuse spre vânzare, în sala de sport a liceului, vizitatorii se vor putea bucura de un spectacol de muzică şi dans pregătit de elevi. Fondurile obţinute la finalul zilei vor fi donate lui Cristian Filip, adolescentul diagnosticat cu o formă rară de cancer.

Tot astăzi, la Şcoala “Fănuş Neagu”, suntem aşteptaţi la Târgul handmade “Copii pentru copii”. Târgul îşi deschide porţile între orele 11.00-13.00. “Fii una dintre mânuţele de ajutor” şi dă-i o şansă la viaţă Giuliei, fetiţa de doar 2 anişori care suferă de leucemie şi Ştefaniei, o elevă a şcolii bolnavă de cancer. “Prin acest târg dorim să sensibilizăm comunitatea, să stimulăm elevii şcolii în «a dărui» şi «a face bine»!”, ne-au spus organizatorii evenimentului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro