Mergi la conţinutul principal
Agenţii de la Rutieră condamnaţi pentru luare de mită, scoşi din sistem

Daţi afară din Poliţie

din data de 15 ianuarie, poliţiştii condamnaţi definitiv la închisoare cu suspendare, plus muncă în folosul comunităţii, în dosarul “Mită la poliţişti”, de Curtea de Apel Galaţi, nu mai au loc de muncă • din cei 22 de agenţi de poliţie trimişi în judecată pentru luare de mită, 19 au primit pedepse care, deşi nu îi trimit în spatele gratiilor, nu le mai permit să fie oameni ai legii • în baza legii, după sentinţa din 10 ianuarie 2020, faţă de 7 lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila s-a dispus încetarea activităţii, în timp ce alţi 5 şi-au dat demisia după ce au primit sentinţa care nu le mai dădea dreptul să fie oameni ai legii • chiar în data de 10 ianuarie, un alt poliţist şi-a încetat activitatea prin ieşirea la pensie, alţi 6 poliţişti din lotul celor judecaţi ieşind la pensie încă de anul trecut •doar trei poliţişti au fost achitaţi, ei urmând să fie repuşi pe posturi în cadrul IPJ Brăila

 

Costul plătit de poliţiştii rutieri şi de ordine publică, pentru şpaga primită de la şoferi! O parte din poliţiştii brăileni din lotul “Mită la poliţişti”, angajaţi în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, nu mai au loc de muncă începând cu data de 15 ianuarie, când s-a dispus încetarea activităţii, conform sentinţei finale date de Curtea de Apel Galaţi. După un proces de lungă durată, care le-a dat munca peste cap poliţiştilor acuzaţi că au luat mită, mai ales că ei au fost puşi la dispoziţia conducerii IPJ şi făceau ceea ce li se cerea, sentinţa avea să fie una dureroasă. Din cei 22 de agenţi de poliţie trimişi în judecată pentru luare de mită, 19 au primit pedepse care, deşi nu îi trimit în spatele gratiilor, nu le mai permit să fie oameni ai legii. În primă instanţă, 10 poliţişti au fost achitaţi, însă la instanţa superioară totul s-a schimbat, mulţi dintre cei achitaţi fiind condamnaţi. Doar trei agenţi de poliţie au scăpat cu achitare.

 

Poliţiştii au plecat acasă: unii eliberaţi din funcţii, alţii şi-au dat demisia

 

Veştile proaste pentru poliţiştii brăileni au venit încă de la început de an. După petrecerile de sărbători, poliţiştii acuzaţi de luare de mită şi condamnaţi au fost nevoiţi să plece acasă. Au rămas efectiv fără locul de muncă din cadrul Poliţiei Brăila. Printre cei 19 poliţişti condamnaţi, au fost şi unii mai norocoşi, în sensul că au avut dreptul de a ieşi la pensie şi nu au mai primit vestea că sunt daţi afară din Poliţie. Plus că, faţă de alţi 3 poliţişti s-a dispus achitarea. Este vorba despre inculpaţii Constantin Alexandru - agent principal de poliţie la Rutier, Cioroiu Aurelian Emanuel - agent şef tot la Rutier, şi Burlacu Victor - agent şef principal ordine publică.

De la Inpectoratul de Poliţie Judeţean Brăila ni s-a comunicat faptul că poliţiştii condamnaţi şi-au încheiat activitatea, din data de 15 ianuarie. Sentinţa finală a fost dată de Curtea de Apel Galaţi la şedinţa din 10 ianuarie, soluţia fiind apoi comunicată către IPJ Brăila. “În urma pronunţării deciziei penale definitive a Curţii de Apel Galaţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a dispus încetarea raporturilor de serviciu pentru poliţiştii în cauză. Potrivit art. 69 alin. 1 lit. i din Legea nr. 360/2002 privind Statutul Poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia «Încetarea raporturilor de serviciu ale poliţistului se dispune în mod corepunzător de către persoanele care, potrivit art. 15, au competenţa de acordare a gradelor profesionale când este condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă». În cazul celor 3 poliţişti achitaţi, aceştia urmează a fi repuşi în funcţie”, a precizat agent de poliţie Geanina Niculae, din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila.

Potrivit informaţiilor transmise de la nivelul instituţiei, începând cu data de 15 ianuarie 2020, au fost încetate raporturile de serviciu pentru un număr de 7 poliţişti din cadrul IPJ Brăila, în baza deciziei judecatăreşti de condamnare.

Alţi 5 poliţişti şi-au încetat raporturile de serviciu la cerere, adică prin demisie, în datele de 9,10 şi 11 ianuarie 2020. Un alt poliţist şi-a încetat activitatea în baza dreptului de pensionare, la data de 10 ianuarie, adică chiar din ziua când s-a dat sentinţa la CA Galaţi. Alţi 4 poliţişti, judecaţi în acelaşi dosar complex, au ieşit la pensie încă din anul 2019, respectiv unul s-a pensionat la data de 6 februarie 2019, altul pe 27 februarie 2019, un al treilea în luna martie 2019, iar al patrulea în septembrie 2019. Alţi doi poliţişti inculpaţi în dosarul “Mită la poliţişti” şi-au încetat raporturile de muncă în cadrul IPJ Brăila tot în urma pensionării, unul în februarie 2018 şi celălalt în august 2017.

Şi aşa s-au adunat cei 19 poliţişti ai IPJ Brăila, la care se adaugă cei trei achitaţi, ceea ce completează numărului inculpaţilor din dosar, 22 la număr.

De la IPJ Brăila nu ni s-au comunicat numele poliţiştilor care au fost suspendaţi din activitate, care şi-au dat demisia sau care au ieşit la pensie. A fost comunicat doar numărul acestora. Din datele pe care am reuşit să le obţinem din anumite surse, în lista poliţiştilor pensionaţi sunt inculpaţii Ion Emanuel (pensionat pe caz de boală), Ilie Adrian şi Farcaş Stănică, pensionaţi la termen, Bunea Valentin Eugen şi Bălan Cristian.

 

Condamnarea celor 19 poliţişti

 

Cei 19 agenţi de poliţie brăileni au primit condamnarea în seara de vineri, 10 ianuarie. Sentinţa a fost postată pe site-ul CA Galaţi, însă a fost prezentată şi într-un comunicat postat pe site-ul Direcţiei Generale Anticorupţie, fiind instituţia care s-a ocupat de caz. În data de 11 mai 2015, agenţii de poliţie au fost luaţi chiar de la locul de muncă de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor descinderi de amploare. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dispus apoi trimiterea în judecată a agenţilor suspectaţi că au luat mită de la şoferi pentru a trece cu vederea peste greşelile comise în trafic. Era vorba despre 22 de agenţi, dintre care 11 au şi fost arestaţi preventiv şi la domiciliu, după descinderile DGA, ceilalţi 11 fiind cercetaţi sub control judiciar. Ulterior, toţi poliţiştii au scăpat de măsurile preventive. Acuzaţiile au fost de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Potrivit procurorilor, sumele primite de oamenii în uniformă ajungeau până la 1.500 lei şi erau remise fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul maşinii.

În comunicatul DGA se arată că, la data de 10 ianuarie, Curtea de Apel Galaţi a hotărât condamnarea definitivă a 19 agenţi de poliţie dintr-un număr de 22 trimişi în judecată, din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila –– Biroul Rutier, Serviciul Rutier şi Biroul Ordine Publică.

Şi se face enumerarea condamnaţilor, după cum v-am prezentat-o anterior în ediţia online a cotidianului nostru.

1. Inculpatul Bunea Valentin-Eugen, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

2. Inculpatul Urse Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, condamnat la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

3. Inculpatul Simion Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

4. Inculpatul Meiroşu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

5. Inculpatul Grigoriu Ionuţ, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

6. Inculpatul Hagiu Daniel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

7. Inculpatul Ion Emanuel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

8. Inculpatul Mei-Roşu Cosmin-Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

9. Inculpatul Paraleu Alin-Petrişor, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată şi fals intelectual, la pedeapsa de 2 ani, 11 luni şi 20 zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

10. Inculpatul Pascu Dragoş, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

11. Inculpatul Podaru Fănel, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 3 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

12. Inculpatul Oprescu Florian Valentin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

13. Inculpatul Bunea Marius, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, la pedeapsa de 2 ani şi 9 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

14. Inculpatul Manea Gheorghe, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

15. Inculpatul Custură Dragoş Constantin, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

16. Inculpatul Bălan Cristian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

17. Inculpatul Farcaş Stănică, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

18. Inculpatul Ilie Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

19. Inculpatul Mocanu Ionuţ-Adrian, agent de poliţie, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, la pedeapsa de 2 ani şi 8 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de 3 ani;

 

Muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile

 

În comunicatul DGA se mai arată faptul că, totodată, ca pedeapsă complementară, instanţa a dispus interzicerea mai multor drepturi ale inculpaţilor printre care şi acela de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfăşura activitatea de care s-au folosit pentru săvârşirea infracţiunii, adică cea de poliţist, precum şi obligativitatea de a presta şi muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile. “În fapt, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (D.G.A.) sub coordonarea  procurorilor din cadrul Parchetului General au efectuat cercetări în urma cărora, la data de 25 mai 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a unui număr de 22 agenţi de poliţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual.

Din cercetări a rezultat că, în perioada 17 ianuarie – 21 aprilie 2015 (aproximativ 3 luni), grupul format din cei 22 de poliţişti a săvârşit un total de 127 de acte materiale şi 4 situaţii de complicitate. Complexitatea cazului rezidă în caracterul de fenomen al comportamentului agenţilor de poliţie, aceştia obţinând sume de bani de la conducătorii auto care încălcau regulile privind circulaţia pe drumurile publice, în mod constant şi prin moduri de operare similare”, se arată în comunicatul Direcţiei Generale Anticorupţie.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro