ȘTIRE ÎN CURS DE ACTUALIZARE
Ora 22.25 Coloana de manifestanți s-a pus din nou în mișcare, de această dată pe direcția Piața Traian. Sunt sute de brăileni care participă în continuare la protest. Aceștia strigă lozinci împotriva restricțiilor și Guvernului și fac gălăgie cu vuvuzele. Nu s-a mai blocat carosabilul, traficul pe Calea Călărașilor fiind foarte intens. Se încalcă restricția referitoare la interzicerea circulației după ora 22.00. Forțele de ordine însoțesc manifestanții dar nu intervin. Înainte de a pleca spre Centru, protestatarii au dat foc la câteva măști, în fața Palatului Administrativ.
Ora 21.15 Protestatarii sunt din ce în ce mai mulți. Coloana a ajuns din nou în Bariera Călărașilor, îndreptându-se, cel mai probabil, tot spre Spitalul Județean. Carosabilul e parțial blocat, iar gălăgia infernală, pe lângă vuvuzele fiind folosite și petarde. Traficul auto e aproape oprit, coloanele de mașini întinzându-se pe sute de metri.
Ora 20.30 Numărul protestatarilor continuă să crească. Peste 1.000 de brăileni s-au adunat în coloana care mărșăluia pe Calea Călărașilor. În ciuda prezenței oamenilor legii, protestatarii au pătruns pe carosabil și au blocat circulația și pe Călărași, după ce făcuseră același lucru și pe Șoseaua Buzăului.
Ora 19.45 Protestatarii au ajuns în dreptul Spitalului Județean și au blocat circulația auto pe Șos. Buzăului timp de cateva minute, apoi au plecat înapoi spre Calea Călărașilor, intenționând să revină în Piața Independenței. În zona Barierei, au încercat să meargă pe carosabil, însă forțele de ordine nu le-au permis.
ȘTIRE INIȚIALĂSute de brăileni, vizibil mai mulți decât în serile precedente, protestează din nou, pentru a patra zi consecutiv, împotriva restricțiilor impuse de autorități, interzicerea circulației după ora 20.00 fiind principala lor nemulțumire. Grupul de protestatari este format în special din tineri și adolescenți, mulți dintre ei fără mască de protecție. Aceștia s-au adunat în Piața Independenței, apoi au pornit în marș pe Calea Călărașilor, trecând de Barieră și continuându-și drumul pe Șos. Buzăului, spre Spitalul Județean. În această seară unii protestari au cu ei pancarte, iar alții animă atmosfera cu vuvuzele sau alte instrumente care fac zgomot. Tinerii scandează ”Libertate!”, ”Demisia” și alte lozinci împotriva guvernanților. Alaiul e îsoțit de echipaje de jandarmi.