Mergi la conţinutul principal

Cu profesorii la tribunal

Pentru prima dată în istoria învăţământului postdecembrist au apărut la Brăila posturi didactice în dreptul cărora este trecută menţiunea "post în litigiu". La nivelul judeţului sunt patru astfel de situaţii. La Colegiul "Bălcescu", pentru o catedră de limba şi literatura română, la Colegiul "Murgoci", una de istorie, la Liceul "Iorga", una de fizică, iar la Liceul Tehnologic "G. Vâlsan" din Făurei o catedră de instruire practică pentru specializarea mecanică. Pentru aceste posturi, şcolile au fost date în judecată în contencios-administrativ pentru că în etapa de pretransfer consimţit, Consiliile de Administraţie ale şcolilor nu au fost de acord ca profesori din alte şcoli să ocupe locurile libere. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu un an. Pentru că procesele încă nu s-au clarificat, aceste posturi figurează acum "în litigiu".
La Colegiul "Murgoci", directorul Viorica Moşescu a explicat că în Consiliul de Administraţie deja se aprobase cererea titularului pensionabil de a-şi continua activitatea încă un an, conform legii. "Profesorul respectiv încă nu şi-a depus dosarul de pensionare. Noi avem tot interesul să menţinem titularul, pentru că are rezultate foarte bune la clasă, vrem să ne menţinem pe locul I. Prestigiul şcolii stă şi pe umerii acestor oameni de valoare morală şi profesională. Eu nu zic că nu sunt şi alţi profesori buni, dar consider că este o chestiune de morală să le aprobăm cererile de continuare a activităţii cât permite legea", a explicat prof. Viorica Moşescu, directorul Colegiului "Murgoci".
Şi la Colegiul "Bălcescu" s-a decis păstrarea profesorilor care ar fi urmat în toamnă să iasă la pensie. "Politica noastră de personal urmăreşte aducerea oamenilor foarte bine pregătiţi şi cotaţi. În Consiliul de Administraţie s-a decis acordarea de continuitate titularului nostru. Apoi au apărut patru profesori care au solicitat postul prin transfer consimţit. Li s-a explicat decizia luată în CA, însă unul dintre ei, culmea, cel situat pe locul al doilea, a considerat că a fost nedreptăţit şi a dat şcoala în judecată. În acest moment noi am câştigat procesul", a punctat prof. Carmen Pîrlog, directorul Colegiului "Bălcescu".
La Liceul "Iorga" situaţia este similară. Consiliul de Administraţie a decis ca pentru postul de fizică să fie acceptată cererea de prelungire a activităţii pentru o profesoară titulară, care ar fi urmat să iasă la pensie. Abia după ce s-a luat această decizie a venit solicitarea pentru post din partea altui cadru didactic. "La insistenţele profesorului, noi i-am primit dosarul, dar nu l-am introdus în CA pentru a fi analizat întrucât nu avea rost, postul respectiv urma să fie ocupat de unul dintre titularii noştri. Noi avem posibilitatea să selectăm cadre didactice pe măsura performanţelor pe care le dorim pentru copiii noştri. Tot atunci au mai venit doi profesori care s-au interesat de post, dar au înţeles situaţia şi nu au depus dosare. Un alt profesor însă nu a înţeles şi a mers în contencios administrativ. Acum, pentru a evita orice complicaţii, postul va avea viabilitate doar pe un an, cu menţiunea că cine îl va ocupa va trebui să plece dacă instanţa dă câştig de cauză profesorului. Chiar ieri am avut înfăţişare şi procesul s-a amânat pentru 27 mai", a menţionat directorul Mircea Moroşanu.
Un post în litigiu este şi la Liceul Tehnologic "G. Vâlsan" din Făurei, este vorba de o catedră pentru maiştri instructori, specializarea mecanică. Directorul instituţiei, prof. Gabriela Petrovici, a explicat că postul exista într-adevăr, dar nu putea fi considerat cu viabilitate de patru ani. "Din acest motiv, în Consiliul de Administraţie am decis să nu ne dăm consimţământul pentru profesorul care dorea să vină la noi. Noi aveam două clase de mecanică, dar perspectiva la acel moment era de restrângere. Una dintre clase a rezistat la limită pentru că s-a transferat la noi un copil de la Brăila. Altfel am fi fost obligaţi de situaţie să le comasăm şi dispărea catedra. Postul are acum viabilitate doar de un an. Consider că ar fi fost mai grav să acceptăm ca acel profesor să vină la noi, după care din toamnă să-i spunem că nu mai avem ore. Atunci chiar ar fi avut motiv să ne dea în judecată", crede directorul Gabriela Petrovici. Conducătorul şcolii a mai completat că dacă profesorul voia neapărat să vină în judeţul Brăila, el fiind din judeţul Constanţa, putea să facă cerere de detaşare pentru un an.

Un proces a fost deja câştigat. Mai urmează apelul şi recursul

Trei dintre aceste posturi sunt acum ocupate de profesori pensionabili, dar care au ales să-şi mai continue activitatea timp de trei ani, aşa cum prevede legea că este posibil. La nivelul judeţului Brăila sunt 97 de profesori care vor ieşi la pensie începând cu 1 septembrie. În plus, mai sunt nouă care se vor pensiona anticipat şi alţi trei care se vor pensiona anticipat parţial. Aceştia 12, sigur nu vor mai cere continuarea activităţii, dar în cazul celorlalţi 97 probabilitatea ca acest lucru să se întâmple este foarte mare. Ca urmare, aceste posturi vor fi urmărite degeaba de alţi titulari din sistem. "Şcolile au dreptul, conform legii, să-şi dea sau nu consimţământul la pretransfer. Atâta timp cât profesorii care solicită postul nu sunt în restrângere de catedră, deci ei au un post, dar vor să-l schimbe cu unul la o altă şcoală, nu pot obliga şcolile să-i primească. Şcoala are dreptul să-şi construiască propria politică de personal atâta timp cât respectă legea şi nu discriminează pe nimeni. De exemplu, atunci când ne-au fost trimise la comisia de mobilitate condiţii specifice foarte drastice, am avertizat şcoala să le schimbe pentru că erau discriminaţi tinerii", a explicat inspectorul şcolar general Iulian Danielescu.
Cele patru şcoli date în judecată sunt reprezentate în faţa instanţei de juristul Inspectoratului Şcolar, Ciprian Mândreanu, care a observat că totul a pornit de la faptul că şcolile sunt obligate ca la fiecare etapă a mişcării de personal didactic să declare posturile vacante, deşi în CA s-a decis menţinerea titularului pensionabil. "Noi, la Comisia de mobilitate am primit contestaţiile celor patru profesori, dar am constatat că argumentele lor nu erau bine întemeiate şi am menţinut deciziile şcolilor. Ca urmare, cei patru au decis să se adreseze instanţei. Este dreptul lor. În una dintre cele patru speţe, cea împotriva Colegiului Bălcescu, instanţa deja a dat câştig de cauză şcolii. Aşteptăm şi celelalte decizii, însă nu cred că vor fi diferite. Oricum mai urmează apel, recurs, deci posturile vor fi în litigiu şi în lunile următoare", este convins juristul Ciprian Mândreanu.

Aproape jumătate dintre posturile titularizabile sunt în municipiul Brăila

La nivelul judeţului, în acest moment sunt declarate vacante şi cu viabilitate de peste patru ani 114 posturi. Cu viabilitate sub patru ani mai sunt încă 221 de posturi complete şi alte 340 de posturi incomplete. Cu alte cuvinte, şcolile au devenit extrem de prudente în a acorda viabilitate de patru ani unui post, iar titularizarea pe un post în oraş, mai ales la o şcoală bine cotată, o ţintă.
Dintre cele 114 catedre titularizabile, mai mult de jumătate sunt în judeţ, adică 60, iar restul, 54, sunt în municipiul Brăila. Apoi, se poate observa că între catedrele din muncipiu există 23 la şcoli şi licee mai căutate de către părinţi, practic variantele cele mai interesante şi pentru cadrele didactice. Între cele 23 de posturi, 12 sunt catedre de specialitate la Liceul de Arte - opt posturi de instrument şi unul de coregrafie, şi la LPS - trei posturi de specialitate, catedre care apar în fiecare an şi nu se ocupă pentru că nu sunt solicitanţi. Deci, în joc mai rămân 12 posturi care suscită un interes crescut din partea profesorilor, adică 10% dintre posturile titularizabile declarate vacante. Acestea sunt la "Ion Creangă" - învăţător, "Eminescu" - învăţător - două posturi, şi unul de limba română, Liceul "Iorga" - matematică, Liceul de Arte - arhitectură şi ceramică, Liceul "Sebastian" - istorie, Colegiul "Murgoci" - Educaţie plastică + Educaţie vizuală, Liceul Pedagogic - biologie + ştiinţe, Colegiul Economic "Ion Ghica" - Alimentaţie publică şi turism şi Economic, administrativ.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro