Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Crăciun fără carne de porc cumpărată de la ţăranii brăileni

• din cauza pestei porcine, în toate localităţile brăilene unde s-au confirmat până în prezent focare de boală s-a instituit interdicţia transportului de porci vii sau de carne de porc • cine nu respectă această interdicţie riscă dosar penal sau amendă de până la 5.000 lei • 80% din localităţile din judeţul Brăila s-au confruntat până în prezent cu focare de pestă • cazuri noi încă mai apar, ultima situaţie fiind confirmată în satul Dudescu, într-o gospodărie unde erau crescuţi circa 20 de porci

 

Autorităţile veterinare atrag atenţia că este interzis transportul porcilor vii sau sacrificaţi, proveniţi din localităţi unde au fost confirmate focare de pestă porcină africană. Persoanele depistate că transportă porci sau carne porc din zone unde există astfel de interdicţii riscă dosar penal sau amenzi ce pot ajunge până la 5.000 lei. Conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare Brăila ne-a informat că, începând de miercuri, 11 decembrie, au fost constituite echipe mixte formate din inspectori veterinari şi poliţişti. Acestea vor acţiona în principal în zona localităţilor unde au fost depistate focare de pestă porcină. Iar cum până în prezent cam 80% dintre localităţile brăilene s-au confruntat cu această problemă, interdicţiile de circulaţie se aplică în aproape tot judeţul. Potrivit reprezentanţilor DSV, porcii sacrificaţi în gospodăriile populaţiei pot fi consumaţi doar de către familiile respective. Carnea nu poate fi nici comercializată şi nici oferită cadou către alte persoane din localitatea în cauză sau din alte localităţi.

Din păcate, lupta cu pesta porcină africană este departe de a se termina pe raza judeţului nostru, noi focare de boală apărând constant, de la o săptămână la alta. Ultimul caz s-a înregistrat la începutul acestei săptămâni, în satul Dudescu, unde s-a confirmat prezenţa pestei într-o gospodărie în care erau crescuţi circa 20 de porci. Animalele trebuie sacrificate, iar proprietarii urmează să primească despăgubirile oferite de stat. La ora actuală, în judeţul Brăila există 25 de focare depistate în ultimele săptămâni, care încă mai sunt active în gospodăriile populaţiei din localităţi precum Tudor Vladimirescu, Roşiori, Traianu, Ianca, Mircea Vodă sau Romanu. De asemenea, s-au depistat recent cazuri de pestă porcină africană la porci sălbatici, pe şase fonduri de vânătoare situate pe raza Unităţilor Administrativ Teritoriale Siliştea sau Măxineni.

De la începutul anului în curs, autorităţile veterinare au reuşit să elimine virusul pestei porcine din 52 de gospodării şi din 4 ferme de creştere a porcilor. Din luna ianuarie şi până în prezent, statul a acordat despăgubiri în valoare totală de 4,9 milioane de lei către gospodăriile unde s-au depistat cazuri de pestă porcină africană. În ceea ce priveşte societăţile comerciale care s-au confruntat cu focare de boală, s-au achitat deja despăgubiri în valoare de 12,7 milioane de lei, însă mai există o restanţă la plată în valoare de 15 milioane de lei, către o mare fermă specializată în creşterea porcilor din judeţul nostru.




Categorie articol: 

Comentarii