Mergi la conţinutul principal

Copil de 3 ani, gasit in tren

Un copil de 3 ani a fost gasit neinsotit in Acceleratul 1673 (Bucuresti Nord - Galati) si a fost predat politistilor de la Transporturi Feroviale Braila. Din aproape in aproape, oamenii legii au reusit sa-i stabileasca identitatea si apoi sa-l incredinteze familiei, stabilita in judetul Dolj.
Minorul, mare amator de plimbarile cu trenul, aflindu-se cu parintii in zona Garii de Nord, a disparut de linga ei si s-a urcat in primul tren ce i-a iesit in cale, care a plecat de la Bucuresti la ora 13.30. Dupa ce si-a dat seama ca este singur, controlorul a luat legatura cu politistii de la Braila, carora i l-au predat pe micut. Politistii au luat legatura cu familia, care a ajuns la Braila in citeva ore, unde a fost sanctionata pentru ca nu a avut grija de copil.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro