Mergi la conţinutul principal

Contraamiralul Marcel Neculae, avansat locțiilor al șefului Statului Major al Forțelor Navale

• contraamiral de flotilă cu o stea, de la 1 decembrie 2022, Marcel Neculae a predat comanda Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” comandorului Nicu Chirea • ceremonia militară a avut loc în Portul Militar Brăila, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiral Mihai Panait, a comandanților de unități și a oficialităților locale

 

Schimbare la comanda Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila.

Potrivit unor surse din cadrul Forțelor Navale, contraamiral de flotilă Marcel Neculae a predat comanda Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” comandorului Nicu Chirea, în cadrul unei ceremonii militare care a avut loc joi, 7 septembrie, în Portul Militar Brăila, în prezența șefului Statului Major al Forțelor Navale Române, viceamiral Mihai Panait.

La festivitatea de predare-primire a comenzii, a fost prezentat ordinul Ministrului Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, prin care contraamiral de flotilă Marcel Neculae a fost împuternicit în funcția de locțiitor al șefului Statului Major al Forțelor Navale. De asemenea, a fost citit ordinul Ministrului Apărării Naționale, prin care comandorul Nicu Chirea, locțiitorul comandantului Comandamentului Flotei „Viceamiral Vasile Urseanu” a fost împuternicit la conducerea Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, preluând Drapelul de Luptă al comandamentului de la predecesorul său.

Ceremonia militară s-a desfășurat în prezența comandanților de mari unități și unități din cadrul Forțele Navale Române, a comandanților unităților militare din Garnizoana Brăila, precum și a oficialităților locale, inclusiv a prefectului Brăilei, Iulian Timofei.

Militar de carieră, contraamiral de flotilă Marcel Neculae s-a născut în comuna Văcăreni, județul Tulcea, la 1 iulie 1972. A absolvit cursurile Liceului Militar de Marină „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța în anul 1990 și ale Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, Specialitatea Navigație, Echipamente de Navigație și Hidrografie în anul 1995, fiind repartizat la Divizionul 73 Vedete Dragoare Fluviale din Galați, unde a ocupat funcția de ofițer secund (1995 - 1996) și comandant al Vedetei Dragoare Fluviale 158 (1996 - 1997). În perioada 1997 - 2001, Marcel Neculae a fost comandant al Vedetei Blindate Fluviale 84 (generația a II-a) din cadrul Divizionului 94 Vedete Blindate Fluviale, din Brăila. Începând cu anul 2001, a fost mutat la Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie, unde a ocupat, succesiv, funcțiile de ofițer secund la Vedeta Blindată Fluvială 179 Posada (generația a III-a), comandant la aceeași navă, comandant secție Vedete Blindate Fluviale și șef al Operațiilor și Instrucției, până în anul 2008.

În perioada 2008 - 2010, Marcel Neculae a urmat studiile masterale din cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, Facultatea de Comandă și Stat Major - specializarea „Conducere Interarme Forțe Navale”. După absolvirea cursurilor de master, în perioada 2010 - 2012, domnia sa a ocupat funcția de șef al Operațiilor și Instrucției la Divizionul 67 Nave Purtătoare de Artilerie, iar începând cu anul 2012 a fost numit șef Birou Operații la Comandamentul Flotei.

În perioada 2014 - 2017, Marcel Neculae a ocupat succesiv funcțiile de șef Birou Capacitate de Luptă și șef Secție Operații în Statul Major al Forțelor Navale, iar în perioada 2017-2020 a ocupat funcția de comandant al Divizionului 67 Nave Purtătoare de Artilerie din cadrul Flotilei Fluviale. În perioada 2020 - 2021 a îndeplinit funcția de locțiitor la Componenta Operațională Navală, respectiv la Comandamentul Componentei Navale, iar din aprilie 2022 și până în iulie 2022 a fost împuternicit comandant al Comandamentului Componentei Navale. Începând cu 31 iulie 2022, a fost împuternicit comandant al Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, iar în data de 18 august 2022 a fost numit comandant al Flotilei Fluviale. Pe 1 decembrie 2022, prin Decret prezidențial cu numărul 1.459, din 28 noiembrie 2022, lui Marcel Neculae i s-a acordat gradul de contraamiral de flotilă cu o stea.

La un an de la numirea sa în funcția de comandant al Flotilei Fluviale, iată, Marcel Neculae a fost avansat locțiilor al șefului Statului Major al Forțelor Navale Române.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro