Mergi la conţinutul principal

Compania Drumuri Naţionale vrea să reabiliteze patru poduri în judeţ

Patru poduri rutiere pe raza judeţului nostru urmează a fi reparate cu bani de la bugetul de stat: două poduri pe DN 21, în apropiere de Însurăţei, la kilometrul 40+600 şi 42+740, şi încă două pe DN 2B, în dreptul localităţii Surdila Greci, la km 44+630, şi Urleasca, km 78+052. Contractele de servicii urmează a fi atribuite de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) SA şi sunt grupate câte două, adică un proiect pentru podurile de pe DN 21 şi al doilea pentru podurile de pe DN 2B, ambele cu o valoare estimată de circa 44.500 euro. De aceşti bani, CNADNR vrea consultanţă în sensul prestării serviciului de proiectare pentru fazele DALI (documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie), DOA (documentaţia pentru obţinerea avizelor), Proiectul Tehnic, Deviz General, Liste de Cantităţi, Caiet de Sarcini şi Detalii de Execuţie pentru efectuarea lucrărilor de reparaţii la cele 4 poduri rutiere. Conform cerinţelor din anunţurile lansate de CNADNR, documentaţia se va întocmi separat, pentru fiecare obiectiv şi fază de proiectare în parte, durata contractului fiind de 6 luni de la data perfectării actelor cu adjudecatarul. Pentru ambele contracte termenul limită de depunere a ofertelor este luni, 6 octombrie, ora 9.00, iar plicurile se deschid la ora 13.00, în cazul pachetului cuprinzând podurile de pe DN 2B (Urleasca şi Surdila Greci) şi la ora 14.00, pentru podurile de pe DN 21. Mai multe detalii despre aceste două contracte sunt pe pagina web a Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Constanţa.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro