Mergi la conţinutul principal

Colegii de la “Perpessicius”, alături de Cristi

• elevii şi cadrele didactice de la unitatea de învăţământ au organizat un Târg de Paşte, unde au stâns fonduri pentru adolescentul bolnav de cancer • la finalul activităţii s-au adunat aproape 1.300 lei

 

Elevii şi profesorii de la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius”, unitate de învăţământ la care Cristian Filip a fost admis în 2015, nu şi-au uitat colegul. La începutul acestei săptămâni, ei au organizat un Târg de Paşte, în urma căruia au stâns fonduri pentru adolescentul bolnav de cancer. Acţiunea a fost un succes, zeci de brăileni au venit să cumpere produsele cu tematică pascală confecţionate de copii, iar la final s-au adunat aproape 1.300 lei.

În continuare, redăm conţinutul comunicatului de presă remis de Liceul “Perpessicius” redacţiei noastre.

 

Bucurie sfântă de Paşti din inimi de copii

 

          Luni, 10 aprilie 2017, în prima zi a săptămânii patimilor, elevii, profesorii şi părinţii Liceului Pedagogic “D.P. Perpessicius” Brăila s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea unei expoziţii-târg de Paşte având ca scop colectarea de fonduri băneşti pentru ajutorarea familiei greu încercate a elevului Filip Cristian, actualmente înscris în clasa a IX-a E, filiera teoretică, profilul real, specializarea ştiinţele naturii, care suferă de o formă rară de cancer: sarcom Ewing. Cazul elevului Filip Cristian a sensibilizat inimile elevilor, profesorilor şi părinţilor acestei şcoli.

          Pentru aceasta s-au realizat ornamente/decoraţiuni cu tematică pascală, felicitări realizate în diverse tehnici, tablouri, icoane ş.a. Pentru târg s-au realizat şi produse culinare - prăjituri făcute de elevi ai liceului nostru împreună cu părinţii lor (clasele primare).

          Activitatea face parte din Proiectul Naţional “Bucuria Sărbătorilor Creştine”, cuprins în Calendarul Activităţilor Educative Regionale şi Interjudeţene, domeniul Educaţie Civică, Voluntariat, Proiecte Caritabile.

          Această activitate a avut un impact pozitiv asupra tuturor celor implicaţi, căci profesori, elevi şi părinţi au susţinut şi susţin nevoia de a fi împreună în a face lucruri bune, frumoase întru slava lui Dumnezeu. Nu mai vorbim de faptul că elevii au răspuns cu mult entuziasm invitaţiei profesorilor lor de a realiza diverse lucruri, prin care să se reflecte tot ceea ce au învăţat în cadrul orelor, cu privire la valorificarea şi cultivarea tradiţiilor religioase specifice marii sărbători pascale.

          Tuturor acestor oameni de suflet, care au răspuns cu bucurie invitaţiei noastre de a fi împreună în realizarea acestei activităţi le mulţumim şi ne rugăm Domnului să-i binecuvânteze cu daruri minunate mântuitoare.

          În urma vânzării unor lucrări expuse s-a adunat suma de 1.295 lei, care va fi donată familiei elevului Filip Cristian.

          Ne rugăm Bunului Dumnezeu şi Maicii Domnului să tămăduiască trupeşte şi sufleteşte pe Cristian şi să iasă învingător în lupta cu boala.

Doamne ajută!

 

prof. de religie Victoria Ferescu

          Liceul Pedagogic „D. P. Perpessicius” Brăila

 

În realizarea şi desfăşurarea expoziţiei-târg de Paşte, elevii au fost coordonaţi doamnele învăţătoare de la clasele primare Rodica Bianu, Ana Frigioiu, Dumitrica Nedelcu, Iuliana Pătraşcu şi Ecaterina Ene, profesorii Mariana  Tudose (desen), Antonia Aramă (educaţie tehnologică), bibliotecar Iuliana Leopa, informatician Mircioi Sorin, Carmen Aldea, Beatrice Văsii. Din comisia de organizare a expoziţiei-târg au făcut parte profesorii: director adjunct Bogdan Mircea Grigore, prof. Victoria Ferescu, prof. Mirela Iordache şi elevele Nicoleta Drăgoi (clasa a XI-a B) - preşedinta Consiliului Elevilor şi Georgiana Danci (clasa a XI-a C), care s-au implicat în organizarea şi desfăşurarea activităţii având alături de ele şi pe elevele-voluntare Roxana Mihaela Epure (clasa a XI-a C), Maria Sabina Pavel şi Mihaela Delia Vasile (clasa a IX-a B).

 

Ultima redută!

Aşa cum vă amintiţi, Cristian Filip a fost admis în vara anului 2015 primul pe listă la Liceul Pedagogic “D. P. Perpessicius” - specializarea Ştiinţele Naturii, după ce obţinuse o notă foarte mare la Evaluarea Naţională. Media de admitere - 9.53. Era foarte fericit şi abia aştepta să-şi înceapă viaţa de licean. Părinţii îi închiriaseră o garsonieră în apropierea şcolii şi totul părea perfect. Numai că viaţa avea alte planuri cu el. Cristi n-a mai apucat să se bucure de nimic din toate acestea. I s-a făcut rău în prima zi de şcoală.

Din septembrie 2015 şi până acum Cristi a dus o luptă continuă cu boala, s-a zbătut pentru fiecare clipă. N-a fost singur însă, sute de oameni i-au fost alături. S-au rugat pentru el şi l-au ajutat financiar, un sprijin necondiţionat pentru care vă mulţumim.

Acum Cristi e bine. A început în urmă cu câteva zile încă o şedinţă de chimioterapie şi, în paralel, pregătirea pentru un transplant de celule stem. E ultima redută pe care trebuie să o cucerească. Şi o va cuceri, pentru că este un luptător. Este recunoscător fiecăruia dintre dumneavoastră care i-aţi fost alături în lungul drum de recuperare şi vă mulţumeşte pentru fiecare gest, pentru fiecare bănuţ donat. Iar acum, în pragul Sfintei Sărbători, vă doreşte să aveţi un Paşte liniştit şi fericit, cu sănătate şi oameni dragi alături.

Hristos a Înviat!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro