Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

CF Brăila a remizat, 2-2, cu satelitul Oţelului

Sâmbăta trecută CF Brăila şi Oţelul II Galaţi au încheiat nedecis, 2-2, amicalul desfăşurat pe stadionul Municipal. Căldura şi antrenamentele tari pe care cele două formaţii le-au avut programate în săptămâna premergătoare jocului şi-au pus amprenta asupra evoluţiei fotbaliştilor celor două echipe. Cu câţiva jucători de la prima echipă Oţelul II a dat o replică bună elevilor lui Alin Pânzaru. Iar prima ocazie a partidei a aparţinut oaspeţilor, Dumitru a centrat în careul brăilean, Sebanani a reluat plasat, cu capul, de la marginea careului mic, dar Comănescu a reuşit să reţină mingea, în doi timpi, chiar pe linia porţii. La faza imediat următoare, cu un şut din alergare Iordache a încercat să-l surprindă pe Hotoboc, însă şi portarul Oţelului a fost la post.
CF Brăila a reuşit să deschidă scorul în minutul 24 prin Gicu Iordache, după o pasă a lui Onofraş însă bucuria gazdelor a durat doar două minute. În minutul 26, gălăţenii au obţinut o lovitură de colţ, Dumitru a centrat în careul brăilean iar Sebanani a trimis mingea cu capul, de la şase metri, în plasa porţii apărate de Comănescu.
Finalul primei reprize a aparţinut brăilenilor însă Nicoliţă (min. 30) a fost deposedat de un adversar, Iordache (min. 38) nu a speculat gafa făcută de portarul Hotoboc la şutul lui Frunză din lovitură liberă iar în penultimul minut de joc după un un doi între Petean şi Onofraş primul a trimis mingea peste transversală.

Brăilenii au controlat jocul dar au marcat o singură dată

Repriza a doua, în care ambele formaţii au făcut numeroase schimbări, a fost mai săracă în ocazii de gol. La zece minute de la reluare Onofraş a şutat din interiorul careului, portarul gălăţean a respins mingea neglijent însă Dima nu a reuşit să profite de mingea făcută cadou şi să înscrie. Nicoliţă (min. 65) în loc să şuteze la poartă i-a pasat lui Ndigwe iar acţiunea nigerianului nu a schimbat tabela.
Cu şase minute înainte de finalul amicalului, Dima a pierdut mingea uşor, gălăţenii au contraatacat şi au reuşit să marcheze prin Stan. Până la urmă, meciul s-a încheriat la egalitate pentru că în minutul 88 Niţă a fost faultat în careu, arbitrul de centru, Bogdan Grigore a arătat punctul cu var, iar Cosmin Necoară a şutat plasat şi a stabilit scorul final, 2-2. Miercuri, 20 august, de la ora 18.00 CF Brăila va juca tot pe Municipal, adversara elevilor lui Alin Pânzaru fiind Delta Dobrogea Tulcea, formaţie care în această vară a promovat în Liga a III-a.

CF Brăila: Comănescu (min. 30: Leu; min. 60: Mitrea) - Petean (min. 65: Radu), Ivan (min. 55: Olenic), Ghiocel (min. 80: Zaharia), Stănciulescu (min. 55: Necoară) - Spătaru (min. 32: Dima), Frunză (min. 80: Niţă), Ndigwe (min. 80: M. Gheorghe), Iordache (min. 65: G. Gheorghe) - S. Nicoliţă (min. 65: Mucuţă), Onofraş (min. 55: Muscă).

 




Categorie articol: 

Like / Share

Comentarii