Mergi la conţinutul principal

Cel care a facut asta a fost aspru pedepsit

Aflat dupa gratii, din iulie a.c., recidivistul Nicolae Balea, in virsta de 38 de ani, din satul Plopu - individul care a incendiat o locuinta in care se aflau inclusiv copii -, si-a primit rasplata. El a fost condamnat la o pedeapsa rezultanta de 12 ani de inchisoare si 3 ani pedeapsa complementara constind din interzicerea unor drepturi cetatenesti, pentru tentativa la infractiunea de omor deosebit de grav si distrugere. Totodata, el trebuie sa plateasca daune civile de peste 20.000 de lei. Scos din minti ca l-a parasit concubina, recidivistul a incendiat in toiul noptii casa femeii, desi inauntru se aflau mai multe suflete, inclusiv copilasi. Andrei S., de numai 2 ani si 3 luni, a suferit arsuri grave, fiindu-i pusa viata in pericol. Bunica micutului, in virsta de 54 de ani, a fost de asemenea internata in spital, cu arsuri grave.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procurorul Doina Stoian, de la Parchetul de pe linga Tribunal, Nicolae Balea a trait o vreme in concubinaj cu Mihaela S., de 34 de ani si au o fetita impreuna, Florentina, de numai 10 luni (la data incidentului). Mihaela mai are un copil dintr-o alta relatie, Andrei, in virsta de 2 ani si 3 luni. Cit timp au locuit impreuna, Nicolae s-a purtat rau si chiar a batut-o pe Mihaela. Drept urmare, aceasta l-a parasit de vreo patru ori, spun anchetatorii, plecind cu copiii la parinti, in comuna Mircea Voda. Martorii audiati in prezenta cauza au declarat ca individul obisnuia sa-si bata consoarta "cu scaunul" si ca aceasta avea mai tot timpul vinatai pe fata. Uneori, femeia se refugia pe la vecini, de frica batausului. De fiecare data cind Mihaela il parasea, Balea se ducea dupa ea si o implora sa se intoarca la el.
Ultima data, insa, satula de cita bataie incasase, Mihaela n-a mai vrut sa se intoarca la Nicolae. Disperat ca a ramas singur, acesta a incercat sa o convinga sa se intoarca la el, apoi s-a decis sa se razbune. A xerocopiat cartea de identitate a femeii, facind mai multe exemplare, a scris dedesubt cuvintele "bomba" si "haita", apoi a imprastiat hirtiile peste tot, ca s-o discrediteze. O astfel de copie a fost lipita in centrul orasului Ianca, s-o vada toata lumea. Pe 24 iulie 2007, Nicolae Balea s-a hotarit sa termine cu Mihaela si cu copilul ei - care era si al lui, de altfel -, dindu-le foc. A luat o sticla cu motorina si a confectionat, cum a stiut el, un coctail Molotov, apoi a urcat pe bicicleta si s-a deplasat in comuna Mircea Voda, la socri, acolo unde stia ca se ascund victimele. Era noaptea tirziu si satenii se culcasera. In locuinta se aflau in acel moment mai multi membri ai familiei, inclusiv Andrei, baietelul de 2 ani si 3 luni, care dormea in aceeasi camera cu bunica. Inchipuindu-si ca in camera s-ar afla Mihaela si fetita de 10 luni, piromanul a aprins fitilul si a aruncat coctailul pe fereastra, incendiind totul si semanind groaza in toata locuinta. Anchetatorii spun ca toti ai casei au iesit afara buimaci si ametiti de fum, ca sa se salveze. Si-au dat seama ca inauntru a ramas micutul Andrei, care nici nu se mai vedea de fum. Abia la a treia incercare, baietelul a putut fi scos din incaperea in flacari, fiind internata in stare grava in spital. Florica S., bunica lui Andrei, a suferit de asemena arsuri, fiindu-i necesare 9 zile de ingrijiri medicale. Fiind la un pas de moarte, copilul a fost salvat de medicii braileni. I-au fost necesare 35 de zile de ingrijiri medicale, iar leziunile suferite i-au pus viata in primejdie.
Individul cu intentii criminale a fost retinut a doua zi, dimineata, in jurul orei 7.00, in orasul Ianca, apoi arestat preventiv de catre magistratii Tribunalului Braila. Expertiza medico-legala psihiatrica efectuata a stabilit ca Nicolae Balea "are un comportament disimulat, egocentrism si atitudine agresiva" si ca "are bogate imagini agresive si de pedepsire a vinovatilor, tulburari de comportament". Nu inseamna ca nu a fost constient de faptele sale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro