Mergi la conţinutul principal

Cei doi şoferi “Braicar” spulberaţi pe Centură de atacatorul de la Mall au fost transferaţi la Bucureşti

• din cei zece pacienţi internaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila în ziua de 11 noiembrie, după ce au fost loviţi cu maşina de către Marius Parfenie, atacatorul de la Mall, opt au fost externaţi • la cererea familiilor, cei doi şoferi ai “Braicar” au fost transferaţi către spitale din Bucureşti • unul dintre ei ar fi fost externat deja şi se află acasă, în timp ce celălalt se pare că mai are nevoie de îngrijiri medicale

 

În Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Brăila nu mai este internat niciun pacient rănit în urma atacului de la mall de pe 11 noiembrie. Din cele 10 persoane care au ajuns în spital, 8 au fost externate, iar două au fost transferate la spitale din Bucureşti. Transferul celor doi pacienţi s-a făcut la cererea familiilor şi nu din motive medicale, aşa cum ne-a precizat purtătorul de cuvânt al SJU, dr. Alina Neacşu. Vorbim despre şoferii angajaţi la “Braicar”, spulberaţi pe şoseaua de Centură de către tânărul cu gânduri teroriste, Marius Parfenie. Se pare că unul dintre ei a fost deja externat şi s-a întors acasă, la Brăila, în timp ce celălalt conducător auto de la “Braicar” s-ar afla şi acum sub observaţie medicală în Capitală.

În timp ce victimele lui Marius Parfenie au ieşit din spital, tânărul încă se află în spatele gratiilor, ba chiar procurorii de la DIICOT Galaţi îl suspectează de terorism. Individul şi-ar fi trasat planul diabolic cu ceva timp înainte de a-l pune în aplicare. După ce a petrecut cu nişte prieteni în mai multe baruri, în noaptea de 10 spre 11 noiembrie, s-a prezentat la un târg auto de pe Şoseaua Buzăului, chipurile să cumpere o maşină. A pus ochii pe un autoturism negru, cu geamuri fumurii, marca Skoda Superb, înmatriculată în Germania. I-a cerut proprietarului să facă împreună un drum de probă, pentru a vedea dacă maşina are probleme tehnice, iar proprietarul a acceptat, fără a bănui nici măcar o clipă intenţiile criminale ale lui Parfenie. Au pornit împreună spre Cazasu, iar la sensul giratoriu de la intrarea în localitate, tânărul de doar 20 de ani a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe proprietar, pentru a putea fura autoturismul. După ce l-a tăiat de mai multe ori, l-a abandonat în câmp şi a plecat în cursa nebună şi sângeroasă. A mers pe Centură, iar în apropierea Grădinii Zoo, a spulberat doi angajaţi ai “Braicar” care se pregăteau să intre în serviciu. I-a aruncat câţiva metri în aer, după care aceştia s-au prăbuşit pe asfalt. Următoarea destinaţie şi cea care putea îndolia Brăila a fost mall-ul din Vărsătura. Parfenie a accelerat şi a început să lovească oamenii cu maşina, intenţionând să intre în hipermarket, unde ar fi făcut carnagiu, dacă autoturismul nu s-ar fi oprit într-un stâlp al uşilor de acces. Doi bărbaţi mai curajoşi şi cu spirit civic au reuşit, cu mari eforturi, să-l scoată din autovehicul pe individ, acesta din urmă având mâinile încleştate pe volan, iar pedala de acceleraţie era apăsată la maximum. O a treia persoană a scos cheia din contact, moment în care a fost îndepărtat orice pericol. În urma lui Parfenie, ambulanţele SAJ şi SMURD transportau victimele la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila. Per total, 10 persoane au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe: proprietarul maşinii, înjunghiat, cei doi şoferi ai “Braicar”, spulberaţi pe Centură şi alte şapte persoane rănite în faţa mall-ului, dintre care doi copii. În stare gravă au ajuns doar cei doi angajaţi ai operatorului de transport public în comun. Vânzătorul maşinii a fost operat imediat, iar medicii i-au salvat viaţa. Ceilalţi nu au fost răniţi atât de puternic, astfel că extenarea lor s-a făcut după câteva zile de observaţie medicală.

După atac, procurorii au efectuat percheziţii la domiciliul lui Marius Parfenie, unde au găsit mai multe bucăţi de hârtie pe care tânărul îşi aşternuse gândurile criminale, scuzate de “patriotismul” de care suferea. În bilet scria că “va fi o zi istorică pentru România”, individul fiind supărat că românii nu se pot ridica la nivelul suedezilor, ţara nordică dezvoltată în care-şi găsise un loc de muncă. Chiar pe 12 noiembrie, Parfenie trebuia să decoleze spre Suedia, dar se pare că gândul că va petrece, din nou, o perioadă de timp departe de familie a fost greu de suportat. Potrivit aceluiaşi bilet, tânărul era supărat pe politicieni şi pe modul în care este condusă ţara, de aceea “trebuie să curgă sânge în ţara asta!”, aşa cum a strigat acesta în momentul în care a fost coborât cu forţa din maşină, în faţa mall-ului. Dar de la această dezamăgire şi până la a omorî oameni nevinovaţi e cale lungă, iar acum anchetatorii încearcă să afle dacă Parfenie se afla în deplinătatea facultăţilor mintale sau nu, dacă era drogat şi dacă mai sunt şi alţi factori ce au condus la acest comportament terorist.

La trei zile după atacul de la mall, procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Galaţi au deschis un dosar în care fac cercetări pentru a vedea dacă faptele lui Marius Parfenie se încadrează la acte de terorism.

Acum, individul cu intenţii criminale se află încarcerat la Jilava, pentru că procurorii brăileni au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice la Institutul Naţional de Medicină Legală “Dr. Mina Minovici” din Bucureşti.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro