Mergi la conţinutul principal

CE va retrage acreditarile a patru agentii bulgare de gestionare a fondurilor UE

Comisia Europeana intentioneaza sa retraga acreditarile a patru agentii bulgare care gestioneaza fonduri europene, din cauza coruptiei, blocind fonduri de preaderare in valoare de un miliard de euro si amenintind cu suspendarea altor finantari, arata un proiect de raport al CE, citat de Reuters.
"Coruptia la nivel inalt si infractionalitatea organizata amplifica problemele administrative si din sistemul judiciar", se arata in raportul privind gestionarea fondurilor europene.
"Este nevoie de actiuni urgente pentru ca termenele-limita de contractare a acestor fonduri se apropie, dupa care fondurile vor fi pierdute", precizeaza proiectul de raport, care mai poate fi modificat inainte de adoptarea sa de catre CE, miercurea viitoare.
Oficialii UE au declarat ca cifra finala a fondurilor inghetate ar putea fi mai mica, dupa ce o parte din bani au fost deja cheltuiti, dar Sofia ar putea pierde circa jumatate de miliard de euro pina la sfirsitul anului daca nu poate indrepta procedurile de gestionare a fondurilor in cadrul agentiilor de plati.
"Bulgaria nu poate beneficia de toate avantajele ajutorului din cauza deficientelor atit la nivel administrativ cit si juridic, la nivel local, regional sau central", se arata in raport.
Vicepremierul bulgar Meglena Plugcieva, care a fost numita anul acesta pentru a imbunatati gestionarea fondurilor UE, s-a aflat vineri la Bruxelles pentru a se intilni cu agentia UE antifrauda.
Purtatorul de cuvint al Comisiei Europene Mark Gray a declarat: "Nu voi nega existenta raportului referitor la fondurile UE. Acesta este un proces in desfasurare. Documentul pe care l-am vazut circulind nu este ultima versiune. Singurul raport care va conta va fi cel adoptat la 23 iulie".
Un raport partial a fost transmis Guvernului bulgar joi, pentru verificarea informatiilor, fara sectiunile referitoare la pasii care trebuie urmati in viitor si fara concluzii.
Cea mai mare suma de bani amenintata este din cadrul programului PHARE care oferea asistenta statelor central-europene inainte de aderarea la UE.
Raportul arata ca platile catre doua agentii principale de distribuire a fondurilor au fost suspendate, apreciind suma in cauza la circa 610 milioane de euro, din care 250 de milioane de euro nu au fost contractati.
"In consecinta, aceste agentii nu vor avea permisiunea de a incheia contracte pina cind vor garanta instituirea unor sisteme functionale de management si control", precizeaza documentul.
Celelalte agentii vizate sint cea care seocupa de programele pentru agricultura SAPARD, cu 210 milioane de euro care nu au fost platiti, si Fondul National pentru Infrastructura Rutiera, cu fonduri in valoare de 144 de milioane de euro, care au fost inghetate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro