Mergi la conţinutul principal

Cazul «Viol la Judeţean»: Încă 30 de zile de arest

Viorel Milcu, de 59 de ani, asistentul medical de la Chirurgia Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila, acuzat de o pacientă de 17 ani că ar fi agresat-o sexual, la începutul lunii iulie, "întreţinând un raport sexual normal complet împotriva voinţei", rămâne în stare de arest preventiv încă 30 de zile după expirarea primului mandat, pe 2 octombrie. În acest caz, s-a cerut o nouă expertiză medico-legală genetică, una care să arată dacă era sau nu posibilă o contaminare accidentală a secreţiei vaginale de la fată cu celulele epiteliale de la asistent, altele decât spermatozoizi.
Expertiza este, potrivit surselor judiciare, un document pur tehnico-ştiinţific în care mai mulţi medici legişti numiţi de instanţa de judecată să îşi spună punctele de vedere cu privire la rezultatul primei expertize, aceea întocmită de un biolog din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
"Prima expertiză nu explică prezenţa genomului ADN prin celule epiteliale, nu spune ce fel de celule epiteliale sunt, dar exclude prezenţa capetelor de spermatozoizi", susţin surse din interiorul anchetei. Această nouă expertiză ar trebui să vină, însă, ca o nouă interpretare a situaţiei care a dus la inculparea lui Viorel Milcu. Rămâne, însă, la latitudinea instanţei modul de interpretare a probelor existente la dosar.
De altfel la audierea din 8 septembrie, Milcu îi declara preşedintelui instanţei de judecată: "Nu-mi explic prezenţa genomului ADN, poate s-a atins ea, după ce a pus mâna pe mine în mai multe rânduri, în timp ce-i puneam branula (...) fiindcă avea nişte unghii lungi şi era tare agitată (...)".
De menţionat că în cazul primei expertize, aceea care a şi dus la încarcerarea lui Viorel Milcu şi care arăta "prezenţa genomului ADN, dar fără capete de spermatozoizi", probele de analiză, respectiv lamele cu secreţiile vaginale recoltate de la fată în ziua reclamării violului au fost distruse. Surse autorizate din anchetă ne-au confirmat faptul că acele lame au fost distruse după analiză, procedura judiciară neprecizând un termen limită în care se poate întâmpla acest lucru: "Pot fi distruse oricând, chiar dacă, în unele cazuri, ele constituie probe-cheie. Am întâlnit, însă şi situaţii când probele erau ţinute măcar 60 de zile după emiterea concluziilor medico-legale sau a expertizei. Acum, e cert că nu mai pot fi reconstituite: vorbim despre lame cu secreţiile vaginale de atunci, de după reclamaţia de viol". Reamintim că fata a fost examinată medico-legal şi la Brăila, imediat după ce tatăl său a anunţat că ar fi fost violată, iar rezultatul a fost: "deflorare veche de circa un an, lipsă urme de raport sexual, lipsă spermatozoizi".

Al doilea mandat de arestare, cu o săptămână înainte de expirarea primului mandat

Cert este că, ieri, Judecătorul de drepturi şi libertăţi din Secţia Penală a Tribunalului Brăila a emis în spaţiul public decizia luată în şedinţa de judecată a contestaţiei la prelungirea mandatului de arestare. Precizăm că anchetatorii, poliţiştii şi procurorul de caz au solicitat instanţei prelungirea mandatului de arestare preventivă cu încă 30 de zile, pe 25 septembrie, deşi primul mandat expira la începutul lunii octombrie. Cum o astfel de măsură poate fi solicitată cu câteva zile mai înainte, magistraţii au acceptat cererea procurorului de prelungire a măsurii. Tot atunci, "în vederea stabilirii adevărului", instanţa a dispus efectuarea celei de-a doua expertize.
Viorel Milcu a contestat decizia de pe 25 septembrie, în termen de 48 de ore, aşa cum prevede legea, iar pe 29 septembrie, Judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins contestaţia. Ba chiar l-a obligat pe Milcu la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 100 de lei. "Instanţa respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Viorel Milcu împotriva încheierii de şedinţă din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie (...) şi menţine măsura. Instanţa obligă inculpatul la plata sumei de 100 de lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", se arată în soluţia dată de Judecătorul de drepturi şi libertăţi.
Decizia de ieri a instanţei nu este atacabilă, iar Milcu a rămas să mai execute încă 30 de zile de arest preventiv, după expirarea primului mandat. Între timp, reamintim că în cazul lui Viorel Milcu s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de viol, aşteptându-se acum următoarea etapă procesuală, respectiv trimiterea în judecată, etapă în care se şi pot administra probe noi, cu martori sau înscrisuri, de fond, care să ducă efectiv la stabilirea vinovăţiilor.

Asistentul Milcu, suspendat din funcţia pe care o ocupa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila

Reamintim că Viorel Milcu, cu o experienţă de 39 de ani în Chirurgie, a fost acuzat de o pacientă minoră, care ajunsese la Chirurgie cu apendicită acută şi colică abdominală, că în noaptea de 3 spre 4 iulie ar fi violat-o. Iniţial, cazul a fost ca şi închis, tatăl fetei afirmând că fiica sa a făcut o glumă cu care ar fi vrut să acopere faptul că ea avea relaţii sexuale de mai multă vreme cu un prieten al ei. Ba chiar, tatăl fetei a prezentat scuze spitalului şi asistentului. Câteva zile mai târziu, pe 15 iulie, poliţiştii au venit la spital şi i-au recoltat bărbatului probe ADN pe care le-au trimis la Bucureşti, la laboratorul MAI, în vederea comparării cu secreţiile vaginale recoltate de la fată. În prima declaraţie, fata spunea: "Am întreţinut raport sexual complet împotriva voinţei mele". În a doua declaraţie, fata spunea că era somnolentă şi susţinea "existenţa unui raport sexual", dar nu-şi mai amintea dacă fusese sau nu "complet". Una peste alta, pe 4 septembrie, Viorel Milcu a fost arestat sub acuzaţia de viol. Pe 8 septembrie s-a judecat contestaţia la mandatul de arestare şi i-a fost respinsă. Între timp, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Brăila l-a suspendat din funcţie, iar cazul lui a fost discutat în Comisia de Disciplină. Neputând fi audiat în faţa colegilor, Milcu nu poate fi nici sancţionat. Se aşteaptă o decizie finală a instanţei pentru antamarea unei măsuri ferme împotriva lui.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro