Mergi la conţinutul principal

Cardurile de energie, valabile și în 2024!

• vești bune pentru beneficiarii cardurilor de energie • aceștia vor putea să folosească banii și pentru plățile ulterioare datei de 1 ianuarie 2024 și nu doar până la finalul lunii decembrie 2023, așa cum a fost prevăzut inițial • luna trecută, prin Oficiul Județean de Poștă Brăila s-au decontat facturi de aproape 5 milioane de lei, cu ajutorul cardurilor de energie

 

Oficiul Județean de Poștă Brăila a primit, luna trecută, aproape 20.000 de carduri de energie pentru achitarea unor facturi la utilități de aproape 5 milioane de lei. Vorbim mai exact, de 4.914.990 de lei, sume datorate fie la furnizorii de energie electrică, termică fie pentru achiziția altor surse sau materiale de încălzire. Și, la fel ca până acum, cele mai multe facturi aduse la decontare de brăileni au fost cele pentru electricitate, reprezentând 70-80% din totalul plăților efectuate la Brăila, iar restul pentru achiziția altor materiale de încălzire. De exemplu, numai pentru lemne de foc, în octombrie, au optat peste 3.000 de beneficiari, care au decontat facturi de peste 2 milioane de lei, conform informațiilor puse la dispoziție cotidianului ”Obiectiv” de către directorul Oficiului Județean de Poștă (OJP) Brăila, Camelia Ifrim.

În ceea ce privește numărul total al beneficiarilor, la Brăila, peste 40.000 de persoane au intrat în posesia cardurilor de energie acordate de Guvernul României persoanelor vulnerabile.

După cum știți deja, ajutorul de căldură are o valoare totală de 1.400 de lei, sumă care s-a  împărțit în două tranșe pe an, a câte 700 lei fiecare, sub forma unor carduri pe suport de hârtie, prima fiind alocată în luna februarie a acestui an și cea de-a doua, în luna septembrie.

Ca noutate, persoanele din categoriile vulnerabile vor putea să folosească banii de pe cardurile de energie și pentru plățile ulterioare datei de 1 ianuarie 2024. În acest sens, Guvernul a obținut acordul, de principiu, al Comisiei Europene.

În forma inițială a OUG, banii primiți pe cardul de energie în cele două tranșe, trebuiau consumați până la finalul anului 2023.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro