Se repeta din nou. Ca intr-o poveste fara sfirsit, in fiecare vara, de cum incepe secerisul, incep si disputele. Fermierii se pling ca obtin un pret mult prea mic in comparatie cu cheltuielile facute. Morarii si brutarii incearca sa ne convinga: si asa pretul e mult prea mare in raport cu calitatea. Intermediarii pindesc pe la colturi disperarea si incarca masina dupa masina. Tensiunile dintre producatorii si comerciantii de cereale cresc cu fiecare hectar de griu culcat de combina. Pe filiera cerealelor, bomba este deja amorsata si asteapta scinteia.
Zilele trecute, colegii de pe eveniment au avut un caz in judet. Au discutat ei cu satenii despre situatia in sine, si-au dat oamenii cu parerea despre familia victimei, a agresorului, despre cit de des au loc asemenea nenorociri in satul lor, despre vinovati si vina. La sfirsit insa, in timp ce colegii mei se pregateau sa plece, un batrin i-a oprit din drum: "Taica, da' daca tot sinteti aici, avem si noi un mare necaz, poate ne ajutati. Griul taica, griul. Iar isi bat astia joc de noi".
An de an, aceeasi problema. De la micul taran, cu doar citeva pogoane, si pina la marele fermier, cu sute, chiar mii de hectare, toti isi striga la unison nemultumirea fata de pretul de comercializare a griului. Nimeni insa, si ma refer aici la Parlament, la Ministerul Agriculturii sau Guvern, in intregul sau, nu misca un deget. Reglementarea pietei cerealelor e o problema care nu intereseaza. Nu intereseaza nu pentru ca nu ar fi reala, ci pentru simplul fapt ca, in final, odata trecut secerisul, se rezolva de la sine. Foc in paie ude. Marii fermieri isi rezolva cumva problemele, iar singurii cu adevarat pagubiti ramin taranii. Oricum ei nu sint un adevarat pericol. Sint mult prea supusi ca sa ajunga vreodata sa bata cu pumnul in masa. In plus, si Guvernul are o strategie menita sa le inchida gura. O strategie care functioneaza bine mersi de ani de zile, indiferent de partidul aflat la putere - cupoanele agricole. Cu ele Guvernul cumpara tacerea, cel putin pina la urmatoarea recolta.
Spuneam, insa, ceva mai sus, ca marii fermieri isi rezolva cumva problema. Cum? La negru. Nu declara productia reala. Oricum nu sta nimeni sa le numere boabele de griu din lan. Si, va garantez, putini sint cei care fac lucrul acesta cu sufletul impacat. Cei mai multi sint obligati sa insele statul, altfel nu le-ar ramine decit sa puna lacat pe poarta fermei. Iar Guvernul stie, dar inchide ochii. Sint o gramada de baieti destepti care din asta fac averi, din comertul cu cereale. Cumpara de la agricultori cu tona, pe te miri ce, si vind apoi cu slepul sau vaporul, de foarte multe ori la export, pe sume colosale. Exact, ati inteles, de aceea la Craciun, Romania, indiferent de productia din vara, ramine fara griu pentru piine si apeleaza la importuri. Ce conteaza ca statul pierde sume uriase din taxele si impozitele pe care le-ar fi luat de la fermier, daca acesta ar fi putut vinde, la vedere, intreaga productie, la un pret corect?! Ce conteaza ca balanta economica a tarii e aruncata in aer de importur?i! Ce conteaza ca jumatate din piinea de pe piata e la negru?!
Ei bine, in urma cu 2 ani, ministrul de atunci al Agriculturii, Gheorghe Flutur, a intentionat sa rezolve aceasta problema. Concret, Flutur si-a propus sa scoata la suprafata toata activitatea din sectorul cereale, pornind de la producatorul agricol, trecind pe la morar si brutar si incheind cu vinzatorul de piine. In fiecare din aceste unitati, spunea Flutur, trebuie sa se stie exact ce materie prima intra si ce produs finit rezulta. Bineinteles ca nu a reusit nimic, pentru ca lucrurile sint prea vechi si prea adinc inradacinate, pentru ca mafia de pe filiera cerealelor are tentacule prea lungi si prea sus asezate pentru a fi stirpita cu usurinta.
Iar pina cind toate aceste lucruri nu vor fi rezolvate, nici macar nu vom putea vorbi despre o piata a cerealelor sau despre un pret corect. Nici la griu, si nici la piine.
Zilele trecute, colegii de pe eveniment au avut un caz in judet. Au discutat ei cu satenii despre situatia in sine, si-au dat oamenii cu parerea despre familia victimei, a agresorului, despre cit de des au loc asemenea nenorociri in satul lor, despre vinovati si vina. La sfirsit insa, in timp ce colegii mei se pregateau sa plece, un batrin i-a oprit din drum: "Taica, da' daca tot sinteti aici, avem si noi un mare necaz, poate ne ajutati. Griul taica, griul. Iar isi bat astia joc de noi".
An de an, aceeasi problema. De la micul taran, cu doar citeva pogoane, si pina la marele fermier, cu sute, chiar mii de hectare, toti isi striga la unison nemultumirea fata de pretul de comercializare a griului. Nimeni insa, si ma refer aici la Parlament, la Ministerul Agriculturii sau Guvern, in intregul sau, nu misca un deget. Reglementarea pietei cerealelor e o problema care nu intereseaza. Nu intereseaza nu pentru ca nu ar fi reala, ci pentru simplul fapt ca, in final, odata trecut secerisul, se rezolva de la sine. Foc in paie ude. Marii fermieri isi rezolva cumva problemele, iar singurii cu adevarat pagubiti ramin taranii. Oricum ei nu sint un adevarat pericol. Sint mult prea supusi ca sa ajunga vreodata sa bata cu pumnul in masa. In plus, si Guvernul are o strategie menita sa le inchida gura. O strategie care functioneaza bine mersi de ani de zile, indiferent de partidul aflat la putere - cupoanele agricole. Cu ele Guvernul cumpara tacerea, cel putin pina la urmatoarea recolta.
Spuneam, insa, ceva mai sus, ca marii fermieri isi rezolva cumva problema. Cum? La negru. Nu declara productia reala. Oricum nu sta nimeni sa le numere boabele de griu din lan. Si, va garantez, putini sint cei care fac lucrul acesta cu sufletul impacat. Cei mai multi sint obligati sa insele statul, altfel nu le-ar ramine decit sa puna lacat pe poarta fermei. Iar Guvernul stie, dar inchide ochii. Sint o gramada de baieti destepti care din asta fac averi, din comertul cu cereale. Cumpara de la agricultori cu tona, pe te miri ce, si vind apoi cu slepul sau vaporul, de foarte multe ori la export, pe sume colosale. Exact, ati inteles, de aceea la Craciun, Romania, indiferent de productia din vara, ramine fara griu pentru piine si apeleaza la importuri. Ce conteaza ca statul pierde sume uriase din taxele si impozitele pe care le-ar fi luat de la fermier, daca acesta ar fi putut vinde, la vedere, intreaga productie, la un pret corect?! Ce conteaza ca balanta economica a tarii e aruncata in aer de importur?i! Ce conteaza ca jumatate din piinea de pe piata e la negru?!
Ei bine, in urma cu 2 ani, ministrul de atunci al Agriculturii, Gheorghe Flutur, a intentionat sa rezolve aceasta problema. Concret, Flutur si-a propus sa scoata la suprafata toata activitatea din sectorul cereale, pornind de la producatorul agricol, trecind pe la morar si brutar si incheind cu vinzatorul de piine. In fiecare din aceste unitati, spunea Flutur, trebuie sa se stie exact ce materie prima intra si ce produs finit rezulta. Bineinteles ca nu a reusit nimic, pentru ca lucrurile sint prea vechi si prea adinc inradacinate, pentru ca mafia de pe filiera cerealelor are tentacule prea lungi si prea sus asezate pentru a fi stirpita cu usurinta.
Iar pina cind toate aceste lucruri nu vor fi rezolvate, nici macar nu vom putea vorbi despre o piata a cerealelor sau despre un pret corect. Nici la griu, si nici la piine.
