Mergi la conţinutul principal

Campanie Scormonitoru: Asasinaţi Centrul Vechi!

Ştiţi voi, este genul ăla de campanie care are succes pe Facebook, acolo unde toată lumea dă share şi like la lucrurile frumoase, la gesturile pozitive, la operaţiunile de salvare a balenelor eşuate. Campania colegilor de la Obiectiv este fix genul de campanie cu care toată lumea este de acord la nivel declarativ, în care toată lumea s-ar băga pentru a ajuta, dar care în foarte puţine cazuri se termină cu bine. Dar nu mi-am propus să îi descurajez iremediabil pe colegii de la Obiectiv, aşa că le urez succes în demersul lor.
Eu am să fiu mult mai practic, aşa că, parafrazând un pic acţiunea celor de la Obiectiv, începând de astăzi o să caut voluntari pentru Campania "Asasinaţi Centrul Vechi!". Este o iniţiativă de bun simţ, zic eu, pentru că, privind la halul în care arată Centrul Vechi şi ce administratori de 2 bani are acum oraşul Brăila, cred că e mai bine ca acest loc din Brăila să fie curăţat, să fie suprimat. Ar fi prea mare dezamăgirea să ne punem speranţele în modernizarea Centrului Vechi, iar după 2-3 ani să constatăm că... s-a rezolvat, nu se poate! Nu, oameni buni, mult mai bine este să distrugem definitiv, să asasinăm acum acest loc (minunat, în alte timpuri), să îl îngropăm creştineşte şi să ne vedem liniştiţi de existenţa noastră de mitici provinciali, de manelişti cu aere de cetăţeni europeni. Dacă n-am dreptate, aştept să mă contraziceţi! Da cu argumente!

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro