Mergi la conţinutul principal

Cîrligea, avertisment pentru finanţarea Daciei Unirea

• consilierul judeţean PNL Florin Cîrligea le-a cerut colegilor săi din CJ să se exprime public în privinţa finanţării, aspect de care depinde practic menţinerea echipei în Divizia B • acesta a afirmat că alocările publice de până acum nu sunt suficiente şi că nu mai poate susţine de unul singur fotbalul

 

Liberalul Florin Cîrligea a lansat un semnal de alarmă la adresa colegilor din CJ Brăila, vineri, în cadrul unei şedinţe extraordinare în care s-a votat bugetul pe 2017 şi modul în care vor fi făcute finanţările pentru sport. Mai exact, pe lângă proiectul de buget, consilierii au dezbătut şi aprobat un alt punct legat de contribuţia CJ Brăila la “dezvoltarea activităţii sportive a Handbal Club «Dunărea» Brăila pe anul 2017”. Ei bine, plecând de la ideea că la nivelul conducerii CJ s-a luat decizia alocării sumei de 2.500.000 lei pentru handbal şi alte activităţi sportive, Cîrligea s-a plâns că suma de 1,5 milioane lei pe care o primeşte fotbalul pe Legea 350, este total insuficientă. Mai mult, acesta le-a cerut colegilor să se pronunţe în plen dacă mai vor sau nu ca Dacia Unirea să fie în Divizia B, cu menţiunea că nu o mai poate susţine singur.

“Aş vrea să îi întreb pe domnii consilieri judeţeni aici de faţă dacă sunt de acord ca Brăila să mai aibă echipă de fotbal în Divizia B? Pentru că vă spun fără niciun fel de problemă că acum 3 ani, când s-a discutat despre sumele alocate echipei de fotbal, s-a zis aşa: o treime din privat, o treime Primărie şi o treime Consiliul Judeţean. Vreau să vă informez că în trei ani Primăria a dat undeva în jur de 1,4 milioane lei, Consiliul Judeţean 200.000  lei, iar din privat - 3,5 milioane lei. Dacă vrem să mai avem echipă de fotbal, eu unul , singur, singurel , nu mai pot s-o ţin! Adică neavând nicio implicare, nefiind nici asociat, vorbim numai pe sponsorizare, publicitate.... Iar mie mi se pare o sumă infimă  1.100.000 lei, mai ales dacă facem o comparaţie cu 2,5 milioane la handbal. A nu se înţelege că am ceva cu handbalul, dar suma este infimă. Iar pentru acest capitol nu cred că e corect făcut bugetul”, a declarat Cîrligea.

Preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, a ţinut să precizeze că în cazul în care se va putea, administraţia judeţeană va încerca să sprijine echipa de fotbal.

La rândul său, consilierul judeţean PND Cătălin Iordache, a solicitat mai mulţi bani pentru echipa HC Dunărea, cu precizarea că suma alocată nu este suficientă şi că se repetă scenariul de anul trecut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro