Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Brailenii au pierdut dar nu s-au facut de ris

Dunarea: Stoicescu - Em. Cristian, Velescu, Bozean - Nejneru, Plesa (min. 86: Bogos), Milea, D. Popescu, Bejan (min. 70: D. Apostol) - Buteseaca, S. Ilie
Antrenor: Liviu Ciobotariu
CF Braila: Iorga - Bosoi, Hristian, Calin, Rotaru - Rosu, Macare (min. 56: Dragan), Pinzaru, Balaban - A. Lungu (min. 46: Elek), Berceanu (min. 68: Mindroasa)
Antrenor: Adrian Baldovin
Arbitri: Georgian Ionescu (Buzau) - Vasile Marinescu si Andrei Simonis (ambii din Bucuresti)
Observator FRF: Mircea Constantinescu (Bucuresti)

In partida de la Galati, formatia braileana a fost invinsa de doi dintre fostii ei jucatori, Plesa si Buteseaca. Primul a fost cel mai bun jucator de pe teren pentru ca a fost coautor la ambele goluri, dar si a altor actiuni periculoase ale gazdelor, cel de-al doilea, ca un veritabil pivot, a reusit sa creeze panica de fiecare data cind s-a aflat in careul brailean.
Cu toate ca s-a incheiat cu un scor destul de categoric, meciul a placut spectatorilor prezenti pe stadionul Dunarea.
Prima ocazie a partidei a fost ratata de Buteseaca in minutul 3 iar cea de-a doua, trei minute mai tirziu, cind Nejneru a sutat de la 5 metri pe linga poarta, dupa o lovitura libera execitata de Plesa.
Replica oaspetilor a venit in minutul 12, cind Rotaru a sutat puternic de la 18 metri si mingea a sters bara transversala. Au urmat alte doua ocazii galatene ratate de Milea (min. 14) si Emil Cristian (min. 24) si din nou un contraatac al oaspetilor, incheiat cu un sut peste poarta de Balaban.
In minutul 39, Dunarea a reusit sa modifice tabela. Plesa a trimis o pasa in adincime spre Buteseaca, apararea braileana a facut gresit pasul la ofsaid si atacantul gazdelor a intrat in careu pe partea dreapta si a sutat la coltul lung, invingindu-l pe Iorga.
Putea fi 1-1 in penultimul minut al primei reprize dar s-a opus Stoicescu, portarul galatean reusind o parada spectaculoasa la mingea trimisa cu capul de la numai 2 metri de Berceanu.

Plesa si Buteseaca s-au razbunat pe fosta echipa

Dupa un nou sfert de ora in care nu s-a intimplat nimic notabil, CF Braila a initiat o actiune de atac insa Dragan a reluat cu capul din 5 metri pe linga poarta. Patru minute mai tirziu Nejneru a sutat violent de la 17 metri si portarul gazdelor a fost salvat de bara.
In minutul 71, Buteseaca a scapat spre gol, dar a incercat sa faca tot felul de artificii tehnice si a scapat mingea de sub picior, dindu-i posibilitate lui Iorga sa intervina. Sapte minute mai tirziu, virful gazdelor nu a mai gresit. El a primit o pasa de la Plesa, a intrat in careu pe partea stinga, si a sutat puternic la coltul scurt, stabilind astfel scorul final al partidei.
In minutele de prelungire, galatenii au trecut pe linga o noua situatie de gol dar mingea, sutata de Nejneru, a sters bara transversala a portii lui Iorga.
La finalul partidei, Vasile Bratianu a apreciat ca justa victoria gazdelor insa a fost de parere ca merita si CF Braila sa marcheze macar o data: "Nu a fost un meci urit, cu o singura solista, ci o partida disputata intr-un ritm alert, cu multe faze de poarta. Cu toate ca echipa noastra este in reconstructie, pot spune ca nu ne-am facut de ris si am fi meritat sa marcam si noi un gol. Nu trebuie sa ne resemnam, ci sa privim lucrurile in perspectiva si sa speram ca vom reveni destul de repede in acest esalon".




Categorie articol: 

Comentarii