Mergi la conţinutul principal

Brăilean dus «cu preşul» la Ierusalim

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, ieri, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale (BIC) din cadrul Poliţiei Municipiului l-au identificat şi audiat pe Gabi G. în vârstă de 30 de ani, domiciliat în Brăila, bănuit de comiterea unei înşelăciuni.
"În fapt, în luna februarie 2014, acesta s-ar fi prezentat ca fiind preot şi ar fi indus-o în eroare pe partea vătămată Stan P. căreia, sub pretextul organizării unui pelerinaj la Ierusalim, i-ar fi solicitat suma de 500 de euro, pe care a şi primit-o. Ulterior, pelerinajul nu s-a mai organizat, iar presupusul preot nu a mai putut fi contactat.
Fată de suspect s-a dispus continuarea urmăririi penale, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune", ne-a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, scms. Jenel Şogor.
Cercetările continuă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro