Mergi la conţinutul principal

Brăila în luptă cu insectele. Mai multe tratamente terestre pentru combaterea țânțarilor

• echipele Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Municipiului Brăila au finalizat cea de-a patra etapă de tratament împotriva insectelor • în perioada imediat următoare, acțiunile se vor extinde în tot orașul, inclusiv pe Faleza Dunării, în Parcul Monument și în Grădina Publică, pentru că se apropie Zilele Brăilei și Ziua Marinei

 

Războiul cu țânțarii și cu căpușele continuă. În prezent, echipele Serviciului de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală din cadrul Primăriei Brăila (SUPAGL) au finalizat cea de-a patra etapă de tratament terestru împotriva țânțarilor și larvelor acestora, iar în zilele următoare vor fi efectuate, concomitent, tratamente avio (din elicopter), precum și tratamente împotriva căpușelor, cu preponderență în zonele cu vegetație bogată - Faleza Dunării, Parc Monument și Grădina Publică. Asta cu atât mai mult cu cât, în prezent, la Brăila, se desfășoară Festivalul Internațional de Folclor „Cântecul de dragoste de-a lungul Dunării”, iar peste două săptămâni se va da startul evenimentelor prilejuite de Zilele Brăilei și Ziua Marinei (15 august).

„Până în prezent, SUPAGL Brăila a efectuat, în cadrul tratamentelor de dezinsecție și deratizare pe domeniul public, următoarele etape și acțiuni: 4 etape complete de dezinsecție terestră, cât și 3 etape punctuale (intermediare) pe zonele de vegetație abundentă și zonele de promenadă (Parc Monument, Faleză, Gradina Publică, bulevarde, etc.); 4 etape complete de dezinsecție aeriană compuse din: o etapă de delarvare la începutul sezonului și 4 etape complete de dezinsecție la nivelul Municipiului Brăila; o etapă de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și a altor vectori; o etapă de deratizare completă la nivelul întregului municipiu, la începutul sezonului rece”, precizează directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu.

Pentru perioada imediat următoare, SUPAGL mai are planificate încă două etape de dezinsecțiie aeriană și o etapă de delarvare, cât și încă două etape de dezinsecție terestră complete și o etapă intermediară pe zonele de parcuri, vegetatie, bulevarde etc. De asemenea, spre sfârșitul  sezonului cald, va fi efectuată o etapă de dezinsecție terestră împotriva căpușelor și o etapă de deratizare completă.

Războiul cu insectele este, însă, unul inegal, pentru că, de cele mai multe ori, după tratamentul terestru, plouă ca din senin și atunci toată strădania echipelor a fost în zadar. La fel de adevărat este și faptul că țânțarii se înmulțesc, mai ales, în lacurile de dincolo de Dunăre și că, deși sunt stârpiți în municipiul Brăila, reapar după câteva zile, atrași și de luminile orașului.

Reamintim că, pentru anul acesta, au fost programate cel puțin șase mari etape complete de combatere a căpușelor și țânțarilor (și a larvelor acestora) prin tratament terestru și avio și cel puțin cinci etape intermediare. Au fost, deja, efectuate mai multe tratamente de deinsecție și deratizare, fiind vizate, mai ales, zona Falezei Dunării, Parcul Monument, Grădina Publică, spațiile verzi și marile bulevarde ale orașului, adică locurile cu vegetație abundentă.

Numai anul trecut, au fost supuse tratamentului de dezinsecție, dezinfecție și deratizare peste 30.000 de hectare din zona UAT Brăila, prin pulverizare cu ceață caldă, ceață rece (tratament terestru) și tratament din elicopter (tratament avio), toate substanțele folosite fiind încadrate în categoria biocidelor cu agrement tehnic, avizate de Ministerul Sănătății. Valoarea totală a lucrărilor de dezinsecție, dezinfecție și deratizare efectuate de SUPAGL Brăila în anul 2022 a fost de 1.490.000 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro