Mergi la conţinutul principal

Biciclist băut, accidentat pe strada Ion Ghica

În ziua de vineri, 26 august 2016, în jurul orei 16:50, un bărbat în vârstă de 38 de ani conducea bicicleta pe strada Ion Ghica din municipiu, când a fost surprins şi accidentat de un autoturism. Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, biciclistul circula dinspre strada Carpaţi către strada Apollo, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de către o brăileancă în vârstă de 42 de ani.
"În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru îngrijiri medicale, fără să rămână internat. Ambii participanti la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că biciclistul avea 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat", precizează sursa citată.
În aceeaşi zi, poliţiştii Biroul Rutier - IPJ Brăila au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, iar în prezent continuă cercetările.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro