Mergi la conţinutul principal

Avion aterizat fortat in urma unei defectiuni

Reamintim ca un avion SAAB 2000, apartinand Carpatair, a avut probleme la deschiderea trenului de aterizare, sambata dimineata, cand se pregatea de aterizare pe aeroportul din Timisoara, turnul de control anuntand ca in avion sunt 47 de pasageri si 4 membri ai echipajului. Aparatul trebuia sa aterizeze sambata dimineata, la ora 8.05.

Dupa ce a survolat peste o ora si jumatate aeroportul, pentru a consuma combustibilul aflat in rezervoare si a evita in acest fel izbucnirea unui incendiu puternic in momentul unei eventuale aterizari fortate, avionul a aterizat, toti pasagerii si membrii echipajului fiind teferi.

Avionul a aterizat fortat, in afara pistei, pe un covor de spuma ignifuga.

Ministerul Transporturilor va trimite o echipa de investigatii la Aeroportul din Timisoara, a anuntat Mircea Ciuca, director investigatii in Ministerul Transporturilor.

"Aeronava a aterizat in conditii bune, nu sunt probleme, pasagerii au fost debarcati, este un lucru extraordinar ca s-a intamplat asa. Este de apreciat modul in care a actionat echipajul si, bineinteles, masurile de siguranta luate de aeroport. Comisia deja a fost constituita la nivelul Ministerului Transporturilor, urmeaza sa ne deplasam la Timisoara si sa urmam procedurile de investigatie specifice", a spus Ciuca.

Primele rezultate vor aparea luni sau marti, a mentionat directorul Mircea Ciuca.

Potrivit autoritatilor, aeronava avea probleme la roata de bot si a trecut de doua ori prin dreptul turnului de control incercand sa aterizeze, dar cei responsabili au observat ca nu are trenul de aterizare coborat.

Pilotii avionului Carpatair, Iurie Oleacov si Leonid Babischi, sunt cetateni ai Republicii Moldova, au experienta si se afla in cadrul companiei de peste zece ani. Cei doi piloti au 37 si respectiv 47 de ani.

"Aeronavele folosite de Carpatair sunt foarte bune. Indeplinesc toate conditiile de siguranta", a spus Sorin Stoicescu, expert in aviatie. Compania Carpatair nu este la primul incident aviatic. In 2008, o cursa Carpatair ce venea de la Timisoara si trebuia sa aterizeze la Bucuresti a iesit de pe pista. Pilotii si echipajul au spus ca la momentul aterizarii, la sol batea un vant foarte puternic si in rafale, lucru confirmat si de inregistrarile video ale pasagerilor.

Pasagerii avionului erau 9 italieni, 2 germani, 2 greci, 10 romani si 23 moldoveni.

In urma cu doua zile, un avion Turkish Airlines s-a prabusit la Amsterdam. Noua persoane si-au pierdut viata in accident, printre care trei piloti. Alte 63 de persoane erau internate joi, dintre care sase se aflau in stare critica. Aeronava fusese reparata dupa o defectiune tehnica detectata la inceputul saptamanii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro