Mergi la conţinutul principal

Autoutilitară plină cu peste 300 kg fier vechi

Un tânăr din Vrancea, care transporta cu autoutilitara peste 300 kg fier vechi, a fost oprit din drum de poliţiştii brăileni. Cel în cauză nu avea acte pentru marfă şi s-a ales cu o amendă.
Marţi, poliţişti de la Poliţia oraşului Făurei l-au depistat în trafic, pe DJ 203, pe Irinel R. (21 de ani), din comuna Slobozia- Bradului, judeţul Vrancea. "Acesta transporta cu autoutilitara 333 kg de deşeuri din fier, fără a deţine documente legale", a precizat scms. Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Tânărul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar cantitatea de deşeuri a fost ridicată în vederea confiscării, conform prevederilor Legii 12/1990 (republicată).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro