Mergi la conţinutul principal

Autospecială ECO afundată într-o stradă proaspăt asfaltată

• incidentul s-a întâmplat pe strada IC Brătianu, aproape de interscţia cu Str. Gării • pe Str. IC Brătianu s-a turnat recent covor asfaltic, iar locatarii zonei ne-au spus indignaţi că este al treilea vehicul care se afundă în surparea formată pe carosabil • reprezentanţii Primăriei ne-au explicat că problema a fost cauzată de un vechi traseu al conductelor termice ale fostului CET SA

 

Un incident scandalos s-a petrecut, ieri, în jurul orei 15.00, pe strada IC Brătianu, colţ cu strada General Eremia Grigorescu (fosta Gării). O maşină de la “Eco SA” s-a afundat cu roţile de pe o parte într-o groapă adâncă de mai bine de un metru. Martorii prezenţi la faţa locului se arătau indignaţi de această întâmplare, în contextul în care strada IC Brătianu a fost asfaltată de curând. Oamenii reclamau faptul că s-a făcut doar o lucrare de mântuială, mai ales că maşina de la “Eco” este cea de a treia care cade în această capcană într-un interval de doar două săptămâni. “Lucrătorii care au turnat asfaltul nu au închis aşa cum trebuia zona în care se află ţevile de apă. Au astupat cum s-au «priceput» ei mai bine canalul betonat în care se află ţevile. Adică au pus cam 25-30 de centimetri de nisip, iar deasupra un strat de aproximativ 5 cm de asfalt. Neavând o bază solidă, încă de acum două săptămâni a căzut un autoturism, apoi altul, iar acum maşina de la Eco”,  ne-a spus un locatar din zonă. Groapa are o lungime de aproape 3 metri, o lăţime de 1 metru şi o adâncime respectabilă, cam de 1 metru şi jumătate.

“Putea să se întâmple o nenorocire din cauza superficialităţii cu care se fac lucrările de asfaltare. Două autoturisme şi maşina aceasta de gunoi au căzut în goapă în ultimile două săptămâni. Ce ar trebui să se mai întâmple ca totuşi această groapă să fie astupată?”, se întreba retoric un trecător.

La faţa locului s-au mai strâns câţiva locatari din zonă şi toţi spuneau acelaşi lucru: “Cât trebuie să fii de inconştient ca să faci o asemenea lucrare, care oricând poate provoca o mare nenorocire”.

Maşina de la Eco a fost trasă de o macara, repusă pe carosabil, iar zona a fost semnalizată de către câţiva muncitori de la Tancrad pentru a preveni producerea altor accidente.

Reprezentanţii Primăriei ne-au declarat că problemele din zona respectivă sunt cauzate de un canivou vechi, în care erau montate în subteran ţevile de agent termic ale fostei CET Brăila. “Pe strada în cauză s-a turnat doar un strat nou de covor asfaltic, de circa 4 cm grosime, nu s-a intervenit şi asupra fundaţiei. În termeni tehnici, este vorba despre o lucrare de întreţinere nu despre o lucrare de modernizare a străzii. La momentul când s-a făcut asfaltarea, nu se ştia de existenţa acestui canivou cu conductele CET. Acesta a început să cedeze şi deocamdată nu ştim cauza. Compania de Utilităţi Publice va face o intervenţie pentru consolidarea canivoului şi repararea fundaţiei pe zona afectată, iar cei de la Tancrad vor reface covorul asfaltic pe porţiunea surpată”, ne-a declarat Marius Termegan, directorul Direcţiei Tehnice din cadrul Primăriei Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro